Jurnalul.ro Sport Fotbal international Campionatul European al surprizelor

Campionatul European al surprizelor

de Adi Munteanu    |   

România s-a achitat cu brio de obligațiile pe care le-a avut în calitatea ei de gazdă a acestui European. Meritul nostru a fost că am respectat ce ne-a impus UEFA să facem și, una peste alta, am ieșit în câștig. S-a căpătat experiență în organizarea unei competiții de acest nivel, avem trei stadioane moderne și o cale ferată de la aeroport. Fără acest Euro, aceste obiective de infrastructură ar fi rămas doar niște promisiuni făcute în campaniile electorale. Acum avem cum să organizăm decent Europeanul de tineret de anul viitor.

 

Din 24 de echipe care au început cursa pe 11 iunie la Roma au mai rămas 8. Rând pe rând au plecat acasă echipe cu pretenții, favorite sau chiar mari favorite. În 44 de partide s-au înscris 123 de goluri și cu o medie de aproape 3 goluri pe meci se poate spune că cel puțin până acum a fost un Euro spectaculos. Mai sunt 7 meciuri, care sunt programate începând de mâine.

 

„Grupa morții” e deja în vacanță

 

Imediat după tragerea la sorți a țintarului, Grupa F a fost considerată o „grupă a morții”, cu trei mari favorite chiar la câștigarea trofeului: Franța, Germania și Portugalia. S-au calificat toate în optimi, așa cum era de așteptat, însă toate cele trei mari favorite s-au oprit după primul meci eliminatoriu. Dacă în cazul Germaniei suporterii nemți au observat că naționala lor gâfâie și se așteptau la o eliminare în fața Angliei, în ceea ce privește Franța și Portugalia erau cotate cu prima șansă în meciurile cu Elveția și Belgia. Având în vedere cota jucătorilor, nimeni nu credea că Benzema, Mbappe, Griezmann și Cristiano Ronaldo se vor opri atât de repede în competiție.

Astfel, din 6 mari favorite la începutul turneului, au mai rămas doar 3: Italia, Belgia și Anglia. Nu este scoasă din calcul Spania, însă ibericii nu mai sunt văzuți cu șanse mari. De asemenea, este posibil să se întâmple și o mare surpriză, cum a fost cazul Greciei la Euro 2004. La categoria mari surprize sunt Ucraina, Cehia, Danemarca și Elveția.

 

Italia-Belgia, capul de afiș al sferturilor de finală

 

Din cele patru meciuri din sferturi, programate mâine și poimâine, se detașează derby-ul Belgia-Italia, care se va juca sâmbătă la Munchen. Fanii ambelor naționale sunt de părere că învingătoarea din acest meci de foc va deveni principala favorită la câștigarea trofeului european. 

 

Elvețienii, încă 2.000 de kilometri

 

Cea mai „plimbăreață” națională de la acest Euro este, de departe, Elveția. „Bancarii Europei” au avut un traseu cumplit Zurich - Baku - Roma - Baku - Zurich - București - Zurich - Sankt Petersburg, în total 17.000 km de zbor în două săptămâni. Iar dacă vor mai produce încă o surpriză eliminând și Spania, după isprava cu Franța, vor mai adăuga încă 2.500 de kilometri de zbor, până la Londra.

 

Anglia se teme de Ucraina

 

Balul sferturilor începe mâine la Roma cu meciul Anglia-Ucraina. Echipa lui Șevcenko a rămas să se pregătească în România și va continua cantonamentul la București dacă va învinge Anglia. De cealaltă parte, englezii sunt temători înaintea meciului de mâine: „Anglia a avut mereu probleme cu echipele din estul Europei. Jocul lor este incomod, au apărări puternice, iar noi nu avem jucători de gabaritul lor”, se scrie în presa britanică. Ultimele două meciuri directe s-au încheiat la egalitate, 0-0 și 1-1 și datează din 2013, respectiv 2012. Per total, Anglia a învins de patru ori Ucraina și a pierdut o dată în afara celor două egaluri.

În al doilea meci de mâine, Danemarca este văzută cu prima șansă contra Cehiei. Se pare că incidentul cu Eriksen i-a motivat foarte mult, iar meciurile cu Rusia (4-1) și Țara Galilor (4-0) au demonstrat că sunt în stare să și marcheze multe goluri.

 

Arena Națională a găzduit unul dintre cele mai frumoase meciuri de la Euro, singurul care s-a încheiat cu lovituri de departajare

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri