Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada a trimis o navă de patrulare în Cuba pentru a descuraja Rusia

Canada a trimis o navă de patrulare în Cuba pentru a descuraja Rusia

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernul canadian, criticat de opoziție pentru că a trimis o navă de patrulare la Havana în timp ce nave rusești se aflau în Cuba, a anunțat luni că vizita a fost menită să trimită un mesaj de descurajare Moscovei.

Nava de patrulare a marinei canadiane a ajuns în portul cubanez vineri, la două zile după sosirea unui submarin rusesc cu propulsie nucleară și a unei fregate. Canada și SUA au anunțat atunci au spus că monitorizează îndeaproape navele rusești.

„Misiunea trimite un mesaj foarte clar că Canada are o armată capabilă și că nu vom ezita să facem ceea ce este necesar pentru a ne proteja interesul național. Forțele armate canadiene vor continua să urmărească mișcările și activitățile navelor rusești. Prezența înseamnă descurajare. Am fost prezenți”, a declarat ministrul Apărării, Bill Blair, potrivit Reuters.

Atât SUA, cât și Cuba spun că navele de război rusești nu reprezintă nicio amenințare pentru regiune. Rusia a caracterizat sosirea navelor sale de război în Cuba ca fiind o rutină.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: canada Cuba Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri