Jurnalul.ro Ştiri Educatie Când începe vacanța de iarnă. Data la care elevii vor reîncepe cursurile

Când începe vacanța de iarnă. Data la care elevii vor reîncepe cursurile

de Redacția Jurnalul    |   

Elevii așteaptă cu nerăbdare vacanța de iarnă pentru a se bucura de sărbătorile care le vor aduce cadouri și distracție.

Aceasta va avea o durată de două săptămâni, între 23 d ecembrie 2023 și 7 ianuarie 2024. 

Elevii din învățământul preuniversitar vor intra apoi în cel de-al treilea modul de cursuri, care va începe pe 9 ianuarie 2023 și se va sfârși pe 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București.

În acest an școlar, elevii vor avea în total 5 vacanțe. 

Structura anului şcolar 2023 - 2024

Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;

- vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;

Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;

- vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;

Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;

- vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;

Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;

- vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;

Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;

- vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023, potrivit spynews.ro.

Subiecte în articol: vacanta iarna elevi cursuri scoala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri