Jurnalul.ro Ştiri Externe Caniculă în Grecia: Acropola din Atena, închisă parţial miercuri pentru vizitatori

Caniculă în Grecia: Acropola din Atena, închisă parţial miercuri pentru vizitatori

Acropola din Atena, cel mai vizitat sit din Grecia, va rămâne închisă pentru public miercuri, în cea mai călduroasă parte a zilei, din cauza caniculei care afectează ţara, a anunţat Ministerul elen al Culturii, citat de AFP.

"Ministerul Culturii informează că, astăzi, situl arheologic al Acropolei va rămâne închis între orele locale 12:00 şi 17:00 (09:00 GMT - 14:00 GMT)", a anunţat instituţia greacă în contextul în care temperaturi ce ar putea să ajungă la 43 de grade Celsius sunt aşteptate în Grecia miercuri şi joi în cadrul primei canicule din 2024.

Acest sit, inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi vizitat de un număr mare de turişti, ar putea fi vizat de această măsură şi în zilele următoare.

Grecia, o ţară mediteraneeană obişnuită cu caniculele, se confruntă cu călduri puternice de mai multe zile, iar "un vârf termic" este aşteptat pentru miercuri şi joi.

Temperaturile ar trebui să depăşească cu uşurinţă pragul de 40 de grade Celsius în numeroase regiuni ale ţării, potrivit serviciilor de meteorologie.

Ministerul pentru Criza climatică şi al Protecţiei Civile a avertizat marţi în legătură cu un risc de incendii "foarte ridicat", mai ales în regiunea Attica, în care se află capitala elenă.

În mai multe regiuni, şcolile vor rămâne de asemenea închise miercuri şi joi, inclusiv în Atena, în timp ce Ministerul Muncii a recomandat telemunca pentru angajaţii din sectorul public.

Acropola din Atena, în vârful căreia se află templul Partenon, a fost deja obligată să se închidă pentru vizitatori în iulie 2023 în timpul unui episod canicular de două săptămâni, inedit prin durata sa.

Grecia a fost afectată de incendii devastatoare care au distrus aproximativ 175.000 de hectare în vara anului 2023.

Acropola din Atena a înregistrat anul trecut un număr record de vizitator, de aproape 4 milioane, reprezentând o creştere cu peste 31% în raport cu anul precedent.

Numărul vizitatorilor este în continuă creştere, în special datorită turiştilor aflaţi la bordul navelor de croazieră care fac escală la Pireu, marele port din apropierea capitalei elene. 

Subiecte în articol: canicula Grecia Acropola vizitatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri