Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Capacitățile cognitive ale angajaților sunt afectate de aerul din birouri

Capacitățile cognitive ale angajaților sunt afectate de aerul din birouri

Aerul respirat în birouri de către angajați le afectează capacitățile cognitive, având un impact negativ asupra puterii de concentrare, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Harvard din SUA, scrie AFP.

"Există multe cercetări despre expunerea la poluarea din aerul exterior, dar noi ne petrecem 90% din timp în interior", spune Jose Guillermo Cedeno Laurent, coordonatorul studiului, publicat în revista Environmental Research Letters.

Au fost monitorizați 302 angajați din birouri în 6 state, respectiv China, India, Mexic, Thailanda, Statele Unite şi Marea Britanie, timp de un an, până în martie 2020, după izolarea în case impusă din cauza pandemiei de COVID-19. 

Aceștia aveau vârsste între 18 şi 65 de ani şi lucrau cel puţin trei ore într-un birou. A fost plasat un senzor la fiecare birou pentru a măsura concentrațiile de particule sub 2,5 micrometri, dioxidul de carbon, temperatura şi umiditatea.
Li s-a cerut angajaților să identifice culoarea folosită pentru a scrie un cuvânt, care desemna o culoare diferită, de exemplu cuvântul roşu scris cu verde, efectuarea de adunări şi scăderi simple.

În exterior, concentraţiile de CO2 se situează la 400 ppm (părţi per milion), iar pragul de 1.000 ppm este maxim pentru spaţiile închise.

Rezultatele studiului au arătat că o creştere a PM2,5 cu 10 micrograme/metru cub duce la o scădere cu 1% a timpilor de răspuns la cele două teste şi cu peste 1% a exactităţii răspunsurilor.
Pentru CO2, o creştere cu 500 ppm a dus la o scădere cu 1% a timpilor de reacţie şi cu 2% a exactităţii răspunsurilor, la ambele teste.

Anterior au mai fost efectuate studii care arătau că expunerea la particule fiine afectează sistemul nervos și provoacă boli neurovegetative, însă această cercetare demonstrează efectele pe termen scurt.

Soluția este deschiderea unei ferestre ori instalarea unui sistem de filtrare, dacă aerul din exterior este poluat.

Subiecte în articol: birou calitatea aerului
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri