Jurnalul.ro Special Ce au descoperit doctorii plecați cu o caravană medicală prin satele din țară: 4 din 5 oameni sunt obezi

Ce au descoperit doctorii plecați cu o caravană medicală prin satele din țară: 4 din 5 oameni sunt obezi

de Monica Cosac    |   

O acțiune de testări și analize medicale gratuite, organizată de Alianța Pacienților Cronici din România prin satele din șase județe, arată cât de șubredă este sănătatea românului „gras și frumos” de la țară: mai mult de jumătate dintre cei peste 1.200 de oameni testați au diabet sau prediabet, patru din cinci sunt supraponderali sau suferă de obezitate, iar 36 de persoane au aflat că au hepatita B sau C. „Trăim cu senzaţia că la ţară, părinţii noştri, bunicii noştri trăiesc sănătos, mănâncă sănătos, fac mişcare prin curte... Iată că aceste cifre ne demonstrează contrariul”, spune Cezar Irimia, președintele APCR.

Nu mai puțin de 1.216 persoane din mediul rural au beneficiat de controale și analize medicale gratuite, prin intermediul celei de-a treia ediţii a Caravanei „Sănătatea vine la tine”, proiect al Alianței Pacienților Cronici din România, care în acest an s-a focusat pe bolile cardiovasculare, diabet, obezitate și hepatite. 

Caravana s-a desfăşurat pe parcursul a nouă weekenduri, în perioada martie-iunie 2024, în sate aflate la mai mult de 20 km de cel mai apropiat spital din șase județe: Teleorman (localitățile Vârtoape şi Scurtu Mare), Tulcea (Beştepe), Giurgiu (Prundu şi Greaca), Vâlcea (Alunu), Argeş (Mozăceni) şi Vrancea (Tulnici).

Șase din zece au diabet sau prediabet

Iar rezultatele testărilor medicale și consultaţiilor oferite de o echipă de medici diabetologi şi cardiologi, alături de asistente medicale și elevi de la şcolile postliceale sanitare, relevă o situație îngrijorătoare în ceea ce privește sănătatea românilor din mediul rural.

Concret, mai mult de jumătate (58%) dintre pacienții testați au diabet sau prediabet. Dintre aceștia, 48% au prediabet sau rezistență la insulină și 10% au diabet netratat. Mai mult, un sfert dintre persoanele cu diabet (peste 24%) aveau risc mediu și mare de neuropatie diabetică. De asemenea, peste 140 de persoane au primit recomandare de control suplimentar la diabetolog.

Însă, la intrarea în spațiul de testări, doar 130 persoane din cele peste 1.200 testate (deci puțin peste 10%) au declarat că știu că au diabet. 

82% dintre ei se confruntă cu obezitatea

Pe vremuri, un om gras era perceput ca fiind sănătos, cu statut social și, în general, cu bunăstare, iar în lipsa oricărei educații sanitare vechea zicală din popor „gras și frumos” este încă de actualitate în mediul rural românesc, după cum relevă rezultatele acțiunii de testare. 

Medicii implicați în proiect spun că au fost surprinși de numărul mare de oameni supraponderali și obezi (82% dintre cei testați) și, mai mult, de faptul că un număr extrem de mic dintre aceștia au conștientizat că au o boală. Practic, doar 4 din cele aproape 1.000 de persoane găsite cu obezitate au conștientizat că aceasta este o problemă medicală. 

De asemenea, un procent foarte mare (78%) dintre cei cu obezitate nu au vorbit niciodată cu medicul de familie despre greutatea lor.

„Ceea ce ne-a surprins cel mai mult: patru din cinci oameni sunt supraponderali sau suferă de obezitate. Când îi vedem grași spunem că o duc bine. Dar n-o duc bine! Tocmai că alimentele consumate, chiar dacă spunem că-i mediul rural și sunt sănătoase, doar Dumnezeu știe ce mănâncă acești oameni. Știm cu toții că această obezitate nu aduce nimic bine în viața nimănui, ci aduce diabet, afecțiuni cardiovasculare”, spune Cezar Irimia, președintele APCR. 

Unul dintre motivele pentru care oamenii nu discută cu doctorul despre aceste probleme de sănătate este faptul că există foarte multe localități în care nici nu este niciun medic de familie. Tocmai de aceea, aceste caravane medicale se îndreaptă către oamenii din zonele rurale în care locuitorii nu au aproape un spital sau medic, spune reprezentantul organizației de pacienți. 

Circa 60% au colesterolul mare

Potrivit APCR, aproape șase din zece persoane testate (58,8%) au valori crescute ale LDL colesterol (colesterolul rău, principalul factor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare) și doar 61% dintre ei iau un tratament pentru hipercolesterolemie. Peste 20% au fost depistați cu insuficiență cardiacă, iar peste 16% cu risc crescut de evenimente cardiace acute. „La EKG, 87 de persoane au fost depistate cu tulburări de ritm cardiac, 48 au aveau afecțiuni ischemice și 10 aveau modificări ale dimensiunilor cavităților inimii”, a transmis organizația de pacienți.

Problemele și lipsurile oamenilor din mediul rural sunt amplificate, iar medicii care au participat la această caravană spun că s-au lovit de ele la fiecare vizită prin sate. 

„Am observat analize efectuate odată la 5-10 ani sau cu ocazia unei internări de urgență. Am întâlnit, pe de o parte, deschidere mare în a primi recomandări nutriționale pentru optimizarea greutății sau controlul glicemiei, colesterolului, hipertensiunii, dar, în același timp, am înțeles că ne lipsesc noțiuni de bază. Iar o simplă afirmație, precum «reduceți prăjelile, consumul de carne roșie și brânză grasă» stârnește rumoare și o nevinovată întrebare: «și noi ce mai mâncăm, doamna doctor!?», a povestit dr. Anca Pietroșel, medic diabetolog și unul dintre doctorii care au participat la caravană.

36 de persoane au aflat că au hepatita B sau C

Peste 12% au avut valori crescute ale transaminazelor (enzime hepatice), ceea ce sugerează o posibilă afecțiune hepatică, iar 36 de persoane au fost testate pozitiv pentru hepatite virale (19 pentru Hepatita B, 17 pentru Hepatita C, iar 3 persoane au avut ambele teste pozitive).  

Medicul Adrian Streinu Cercel a propus ca, în ediția următoare a caravanei, să fie introdusă și testarea HIV, pe lângă testarea pentru hepatita B și C, deoarece aceste trei infecții pot fi ținute sub control, cu condiția ca oamenii să știe că le au. 

„Să încercăm să închidem și aceste trei mari pandemii, pentru că noi am vorbit de pandemia de Covi-19, dar n-a mai vorbit nemni de pandemia de (hepatita – n.r.) B, de pandemia de (hepatita – n.r.) C și, respectiv, de cea de HIV, care sunt, deocamdată, departe de a fi închise”, a afirmat Prof. dr. Adrian Streinu Cercel, președintele Comisiei pentru Sănătate din Senatul României.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri