Cărbunele dintr-un abataj al Minei Lonea, din Valea Jiului, s-a autoaprins în subteran, la faţa locului acţionând vineri mai mulţi salvatori mineri care au ca misiune izolarea zonei şi construirea unui dig ermetic astfel încât focul să se stingă, în lipsa oxigenului.
Potrivit preşedintelui Sindicatului "Muntele", Petre Nica, salvatorii care lucrează pentru izolarea abatajului sunt ajutaţi de mai mulţi mineri care transportă spre acel loc de muncă materialele necesare intervenţiei.
În opinia liderului sindical, apariţia "focului endogen", după cum este denumit de specialişti, este consecinţa lipsei materialelor de lucru necesare în subteran pentru o exploatare sigură a stratului de cărbune.
"Este rezultatul indiferenţei guvernamentale şi a prostului management al Complexului Energetic Hunedoara, pentru că de lipsa materialelor de la locurile de muncă noi am vorbit până ni s-a uscat gura. În condiţiile în care oamenii aceia nu au avut materialele necesare pentru a face înaintarea (în abataj, n.r.) conform normelor, au bătut pasul pe loc, cărbunele s-a autoaprins şi iată rezultatul: închidem aproape o mină pentru că cineva nu vrea să-şi mai asume o funcţionare normală a acestora", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Muntele".
Acesta a fost prezent vineri dimineaţa la Mina Lonea, pentru a discuta cu minerii şi a apreciat că ar fi posibilă oprirea a încă unui abataj, care este legat de cel în care a apărut autoaprinderea cărbunelui.
"Se pare că lucrurile n-au mers în direcţia dorită, în sensul salvării abatajului, şi e nevoie ca acesta să fie închis şi izolat prin înnămolire. Lucrul cel mai grav este că se va opri, probabil, încă un abataj de care este legat acesta, ceea ce va înseamnă reducerea capacităţii de producţie a Minei Lonea cu aproape două treimi", a precizat Petre Nica.
El a mai spus că, în această săptămână, Sindicatul "Muntele" a înaintat Ministerului Energiei o adresă în care sunt arătate aspectele cu care se confruntă minerii care lucrează în front, menţionând că este nevoie de materiale pentru asigurarea securităţii zăcămintelor de cărbune şi, implicit, a oamenilor care muncesc în abataje.
"Noi ne-am adresat ministrului Energiei şi am cerut să se decidă dacă minele vor fi susţinute sau închise. E nevoie de materiale pentru asigurarea securităţii zăcământului, a securităţii oamenilor. Este nevoie de bani. Probabil, prin lipsa de intervenţie, decizia este una clară şi anume, de a închide minele", a arătat Nica.
Mina Lonea face parte din Complexul Energetic Hunedoara, alături de exploatările de huilă de la Lupeni, Livezeni şi Vulcan şi de termocentralele Mintia şi Paroşeni.