Jurnalul.ro Sport Sporturi Carlos Alcaraz își adjudecă în premieră titlul la Queen's Club și revine pe prima poziție în clasament

Carlos Alcaraz își adjudecă în premieră titlul la Queen's Club și revine pe prima poziție în clasament

de Redacția Jurnalul    |   

Spaniolul Carlos Alcaraz și-a depus candidatura pentru Grand Slam-ul de la Wimbledon, învingându-l duminică fără probleme pe Alex de Minaur cu 6-4, 6-4, pentru a cuceri titlul la Queen's Club și a reveni pe primul loc în clasamentul mondial.

La temperaturi ridicate pentru nivelul de suportabilitate, atât al spectatorilor, cât mai ales al jucătorilor, spaniolul de 20 de ani s-a dovedit a fi prea puternic pentru experimentatl său adversar australian, și și-a adjudecat primul său titlu pe iarbă într-un mod impresionant.

A fost doar al treilea turneu al lui Alcaraz pe iarbă, dar modul în care a trecut de toți jucătorii de pe tablou este de bun augur pentru perspectivele sale la Wimbledon, unde va fi cap de serie numărul unu.

De Minaur, primul australian care a ajuns în finala de la Londra de la Lleyton Hewitt în 2006, a avut șanse de break, atunci când conducea cu 4-3 în primul set, dar nu a reușit să le fructifice.

Alcaraz a făcut apoi break la serviciu în game-ul următor, înainte de a încheia setul cu propriul servici.

De Minaur a făcut o dublă greșeală pentru a ceda un game de serviciu la începutul setului secund și șansă de care spaniolul nu avut cum să nu profite pentru a-și trece în cont al cincilea titlu din 2023.

Alcaraz este al patrulea jucător spaniol care câștigă prestigiosul turneu de dinaintea Wimbledonului și va spera acum să îl imite pe Rafa Nadal, care a triumfat la Queen's în 2008, înainte de a câștiga Wimbledon pentru prima dată câteva săptămâni mai târziu.

"Atât de multe legende au câștigat aici, așa că să îmi văd numele pe trofeu, înconjurat de mari campioni, este uimitor", a declarat Alcaraz, pe teren.

În timp ce Novak Djokovic rămâne favorit pentru a-și păstra titlul de la Wimbledon, Alcaraz va fi principalul favorit al turneului, unde a ajuns în turul al patrulea anul trecut.

Felul în care s-a acomodat la iarbă, câștigând 10 seturi la rând după ce a pierdut primul set al săptămânii la Queen's, ar trebui să facă din el un concurent serios la All England Club.

"Am început săptămâna nu prea bine, dar mi-am adaptat mișcarea și am încheiat săptămâna cu multă energie", a spus el.

În afară de Nadal, alți câțiva jucători din ultima vreme au ajuns să câștige Wimbledon după ce au cucerit Queen's Club, printre care Andy Murray în 2013 și 2016, Pete Sampras în 1995 și 1999 și Lleyton Hewitt în 2002. Boris Becker, pe atunci adolescent, a făcut și el dubla în 1985.

Chiar și Nadal, de 22 de ori campion de Grand Slam, a avut nevoie de ceva timp pentru a-și adapta jocul la iarbă, dar viteza cu care Alcaraz s-a comodat pe această suprafață este uimitoare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: carlos alcaraz Queen's Club
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri