Jurnalul.ro Sport Sporturi Caroline Garcia, victorioasă în faţa Carolinei Wozniacki, la Turneul Campioanelor

Caroline Garcia, victorioasă în faţa Carolinei Wozniacki, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea franceză de tenis Caroline Garcia a învins-o pe daneza Caroline Wozniacki cu 0-6, 6-3, 7-5, vineri, în ultimul lor meci din Grupa Roşie a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Garcia (8 WTA) s-a impus la capătul unui meci dramatic, care a durat două ore şi 19 minute, şi păstrează şanse de calificare în semifinale, dacă Simona Halep nu va câştiga partida cu Elina Svitolina.

Halep se poate califica doar în cazul unei victorii, indiferent dacă va fi în două seturi sau în trei.

Wozniacki, care era deja calificată în semifinale, a jucat perfect în primul set, adjudecat în doar 22 de minute, cu 6-0.

Situaţia s-a schimbat în actul secund, în care Garcia a dat semne de reviriment, iar la Wozniacki s-a remarcat o scădere în joc. Wozniacki a condus cu 1-0 şi 2-1, dar franţuzoaica a câştigat patru ghemuri la rând şi s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3.

În decisiv, Garcia a luat primul ghem, dar Wozniacki a câştigat trei ghemuri consecutive şi a controlat disputa (4-2, 5-3), dar fără a convinge. Garcia a avut un final de set remarcabil, câştigând patru ghemuri la rând şi obţinând victoria cu 7-5. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: caroline garcia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri