Jurnalul.ro Ştiri Observator Casa Națională de Pensii face precizări cu privire la „scăderea pensiilor”

Casa Națională de Pensii face precizări cu privire la „scăderea pensiilor”

de Redacția Jurnalul    |   

Casa Naţională de Pensii, condusă de Daniel Baciu, vine cu precizări legate de aşa-zisele scăderi ale pensiilor în urma recalculării, explicând că până acum nu a fost emisă nici o decizie în acest sens.

Mai mult, deciziile de recalculare vor fi transmise în intervalul 15-31 august, precizează instituţia.

Reacţia apare după ce, în spaţiul public, au apărut discuţii despre căderi ale pensiilor.

„Cu privire la discuțiile apărute în spațiul public legate de «scăderea pensiilor»:

- Până în acest moment nu există nicio decizie de recalculare a pensiilor transmisă în baza Legii 360/2023.

- Dosarele de pensionare sunt verificate periodic de către specialiștii din casele teritoriale de pensii. Activitatea de reverificare se efectuează încă de când există sistemul de pensii (începând Legea nr. 27/1966, Legea nr. 3/1977, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010).

Dacă sunt constatate erori, se emit decizii de revizuire. Aceste decizii sunt, după caz, ori de majorare a cuantumului pensiei, ori de diminuare. În cazul majorării, sumele sunt acordate de îndată, într-o singură tranșă, iar în cazul diminuării sumele se achită eșalonat.

- În anul 2023 au fost 870 de astfel de decizii emise după verificările făcute de Corpul de Control al CNPP dintre care pentru 361 de dosare s-au majorat pensiile, iar pentru 509 s-a impus recuperarea debitelor. De altfel, de la un an la altul, numărul situațiilor în care s-a impus revizuirea a scăzut constant.

- Aceste decizii de revizuire nu au nicio legătură cu aplicarea Legii nr. 360/2023 care reformează sistemul public de pensii.

Deciziile de recalculare în baza Legii nr. 360/2023 vor fi transmise de către casele teritoriale de pensii prin Poșta Română tuturor pensionarilor în intervalul 15-31 august”, se arază în precizarea transmisă miercuri de Casa de Pensii, pe Facebook.

Noua lege a pensiilor vine cu o formulă nouă de calcul

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Citeşte şi: Vârsta de pensionare în România se va modifica la 3 ani. Tabelul care arată cum se schimbă vârsta standard de pensionare

Formula pentru plata pensiei:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Cine sunt cei peste un milion de români care nu vor primi pensiile majorate

"Rămân un milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie.

Vreau să spun foarte clar că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea, pentru că e vorba de pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani.

Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, pe fiecare an, de indexarea prevăzută de lege", a spus şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, recent, la Antena 3 CNN.

Totuşi, spune el, aceşti români vor primi an de an indexarea prevăzută de lege, respectiv creşterea pensiei cu rata inflaţiei.

Un alt factor care poate ajuta la majorarea pensiilor îl reprezintă punctele de stabilitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: Antena3/CNN

Subiecte în articol: pensii daniel baciu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri