Jurnalul.ro Cultură Carte Câştigă cartea "Câinele, adevăratul meu prieten", de W. Bruce Cameron

Câştigă cartea "Câinele, adevăratul meu prieten", de W. Bruce Cameron

Volumul lansat la BOOKFEST și aflat în topul vânzărilor vine cu o poveste înduioșătoare a unui suflet de cățel care, în diferitele sale încarnări, își caută menirea. Naratorul este chiar cățelul, care-și privește cu duioșie atât semenii, cât și pe oamenii care-l însoțesc în marea sa călătorie. O poveste tulburătoare, care vă va emoționa profund, ajutându-vă să priviți viața cu alți ochi. Cât se aseamănă, oare, menirea unui cățel cu menirea unui om? Oare nu suntem făcuți cu toții pentru a iubi și a fi iubiți?

Cartea s-a aflat în lista de bestselleruri New York Times timp de 52 de săptămâni și a inspirat un film de succes, care a emoționat publicul de toate vârstele. Dovedindu-se un fin psiholog, autorul creează atât o prezentare tulburătoare a prieteniilor dintre oameni și animale, cât și un portret al omului, văzut prin ochii eternului lui prieten.

Cum participi

Ne place să ne răsplătim cititorii pasio­nați de literatură, astfel că le oferim posibi­litatea de a câştiga cărți de calitate, în ediţii de lux, oferite de Editura RAO. Săptămâna aceasta punem la bătaie volumul “Câinele, adevăratul meu prieten”. Ca să participi la tragerea la sorţi, trimite răspunsul corect la întrebarea “Câte săptămâni s-a aflat cartea în lista de bestselleruri a celebrei publicaţiei americane New York Times?”, pe adresa de e-mail concurs@jurnalul.ro sau prin SMS la numărul 0787.802.913. Câştigătoarea de săptămâna trecută este Cristina Ivaşcu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri