Jurnalul.ro Ştiri Social Cât a costat CFR-ul primele 20 de zile de la acordarea gratuităţii studenților

Cât a costat CFR-ul primele 20 de zile de la acordarea gratuităţii studenților

CFR Călători a emis studenţilor, în primele 20 de zile din februarie 2017, peste 240.000 de bilete gratuite şi mai mult de 3.000 de abonamente lunare, valoarea de decont a acestor călătorii depăşind 10,8 milioane de lei, informează vineri compania, la solicitarea AgerpresÎn comparaţie, în intervalul 1 - 19 februarie 2016, studenţilor le-au fost emise peste 132.000 de bilete cu reducere şi peste 250 abonamente. 

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată, gradul de ocupare a trenurilor, la clasa a 2-a, a crescut în medie cu 20%. În unele zile (de exemplu în weekend-uri), la anumite trenuri (dinspre Bucureşti către Valea Prahovei, Braşov, Constanţa, Craiova, Cluj, Iaşi, Buzău, Timişoara şi retur, unde este afluenţă mai mare de călători), gradul de ocupare este şi de peste 100%, acest lucru presupunând emiterea biletelor "fără loc", în limita maximă admisă pe vagon. 

"În prezent, CFR Călători ia toate măsurile pentru a acoperi solicitările de transport ale pasagerilor. În primele 20 de zile, capacitatea de transport a fost suplimentată în fiecare zi de week-end (vineri, sâmbătă, duminică), cu un număr de la 30 până la 80 vagoane", a precizat compania. 

CFR Călători recomandă studenţilor achiziţionarea din timp a biletelor gratuite de tren, în vederea evitării unor situaţii neplăcute. În acest sens, CFR Călători a subliniat necesitatea achiziţionării biletului de călătorie gratuită pentru studenţi. 

"Călătoriile gratuite acordate studenţilor presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de statul român şi sunt decontate de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât pentru evitarea unor situaţii neplăcute (exemplu: supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenţi) prin dimensionarea corectă a capacităţilor de transport, în funcţie de fluxuri, cât şi pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenţi, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea", atrage atenţia CFR Călători. 

Pentru reducerea aglomeraţiei de la casele de bilete, reprezentanţii Ministerelor Transporturilor şi Educaţiei au avut, joi, o reuniune pentru finalizarea protocolului prin care toţi operatorii de transport feroviar de călători vor intra în posesia Registrului Matricol Unic cu evidenţa Studenţilor, acest demers facilitând cumpărarea biletelor atât online, cât şi de la automatele de vânzare bilete. "În acest fel, se va diminua neajunsul privind aglomeraţia de la casele de bilete", afirmă compania. 

La controlul în tren, studenţii sunt obligaţi să aibă următoarele documente: biletul de călătorie, legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport şi actul de identitate (carte de identitate sau paşaport). 

"Legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport nu ţine loc de bilet în tren! Dacă studentul nu are asupra lui biletul de călătorie şi toate actele aferente, conform Regulamentului, acesta va fi considerat călător fără bilet şi sancţionat ca atare", avertizează CFR Călători. 

Subiecte în articol: CFR calatori gratuitate studenti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri