Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Zile caniculare. Cât costă electricitatea dacă aerul condiționat funcționează 10 ore pe zi

Zile caniculare. Cât costă electricitatea dacă aerul condiționat funcționează 10 ore pe zi

Facturile la electricitate vor crește din cauza funcționării aerului condiționat, în condițiile în care canicula afectează viața românilor.

Temperaturile ridicate au provocat blocaje de elctricitate în mai multe țări europene, România fiind salvară de prosumatori. 

"22 de grade. Vreo 3 ore. Până când se răcoreşte. Având un singur aer condiţionat, să facă faţă toată casa", spune un român. "E ţinut undeva pe 17-18 grade, ca să facă cât de frig se poate", zice altcineva. "Maxim 8 ore. (Reporter: Cât vă aşteptaţi să plătiţi la factura de electricitate?) Asta nu mai contează. Cred că 400. Până acum, 200", zice un altul, potrivit observatornews.ro.

Cât consumă AC

Dacă funcţionează 6 ore şi jumătate pe zi, acest lucru înseamnă un consum de energie electrică de 170 kWh pe lună. În timp ce toată aparatura din locuinţă are un consum de mai puţin de 100 de kWh. 

"În situaţia în care folosim intensiv sistemul de aer condiţionat, în situaţia în care temperaturile se vor menţine foarte ridicate, există posibilitatea să avem un consum mai mare de la 2 ori la 4 ori", explică Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă.

Costul este determinat de temperatura pe care e setat aparatul. Cu cât aceasta e mai mică, cu atât consumul de energie creşte, şi poate ajunge la 1,5 kWh. Dacă ţinem în priză aerul condiţionat 10 ore pe zi, aceasta  înseamnă -un cost suplimentar la factură de 585 de lei pe lună. 

"Unul din reactoarele de la Cernavodă nu mai funcţionează. Normal că nu mai putem să avem acea capacitate. Totodată, Hidroelectrica merge, dar nu aşa cum mergea primăvara. De ce? Pentru că şi debitele apelor sunt jos. Aşadar, e normal să avem un deficit de producţie, deci preţ crescut pe piaţă", spune Corina Murafa, expert energie.

La sfârşitul săptămânii trecute, România a avut cel mai mare preţ la energie din UE. Un MW s-a vândut şi cu 129 de euro. 

Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriaticii din Croația au fost afectate de o pană de curent. România a fost ferită datorită sistemelor fotovoltaice. 

"Avem o foarte bună capacitate de producţie instalată de prosumatori. Ei practic salvează sistemul energetic naţional. Pe când, în Balcani, nu au asemenea capacitate de prosumatori dezvoltată", adaugă Corina Murafa, expert energie.

 

Subiecte în articol: electricitate factura aer conditionat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri