Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Predoiu i-a convocat în ședință pe șefii structurilor din MAI: "Slabă pregătire profesională, lipsă de combativitate"

Ministrul Predoiu i-a convocat în ședință pe șefii structurilor din MAI: "Slabă pregătire profesională, lipsă de combativitate"

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a cerut marți adoptarea unor măsuri pentru eliminarea cauzelor care au favorizat producerea unor incidente extrem de grave în care au fost implicați angajați MAI: „Vă solicit o nouă atitudine față de profesie. Este nevoie de mai multă implicare”.

Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a avut marți o ședință, în sistem videoconferință, cu conducerile structurilor de ordine publică din Ministerul Afacerilor Interne, de la nivel central și teritorial, pentru a stabili principalele priorități de acțiune pentru perioada următoare.

Ministrul a atras atenția cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri pentru eliminarea cauzelor care au favorizat producerea unor incidente extrem de grave în care au fost implicați angajați MAI.

Astfel, potrivit unui comunicat al MAI, ministrul a menționat neglijențe din partea personalului, slaba pregătire profesională, lipsa de combativitate și abordare proactivă în desfășurarea misiunilor și îndeplinirea atribuțiilor, carențe la nivel managerial.

„Vă solicit o nouă atitudine față de profesie, față de muncă, față de cetățean. Este nevoie de mai multă implicare. Vă îndemn să vă recâștigați statutul pe care îl meritați în cadrul comunității. Lipsurile de orice fel nu sunt o scuză pentru a nu ne face datoria față de cetățeni”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

Cătălin Predoiu a cerut șefilor de la nivelul tuturor structurilor să acorde o maximă atenție respectării priorităților de acțiune pentru perioada următoare: prevenirea și combaterea traficului de droguri și de persoane, intensificarea luptei cu crima organizată, combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice. Totodată, a solicitat implicare în
punerea în aplicare a Planului Național Cadru de Acțiune privind Siguranța Școlară, care a fost semnat astăzi.

Ministrul Afacerilor Interne a atras atenția cu privire la nevoia consolidării pregătirii profesionale a angajaților MAI, de la toate nivelurile, cu accent pe cei din zona operativă, angajați recent sau cu puțini ani de experiență.

În cadrul discuțiilor, secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a solicitat, la rândul său, creșterea gradului de mobilizare al întregului personal operativ și acordarea unei atenții suplimentare sesizărilor cetățenilor, cerând mai multă exigență din partea șefilor pentru identificarea angajaților cu probleme de comportament, care nu respectă rigorile profesiei de polițist.

Bogdan Despescu a solicitat managerilor structurilor centrale și județene să efectueze constant analize cu privire la modul de îndeplinire a misiunilor pentru a verifica eficiența măsurilor adoptate.

„Sunt conștient că sunt foarte multe lucruri de remediat sau îmbunătăţit în structurile MAI. Acţionăm deja pe multiple direcţii. Asigur cetăţenii că am mobilizat activele MAI pentru atingerea priorităţilor şi construirea unei noi atitudini faţă de muncă şi cetăţean. Unele lucruri se pot face pe loc, altele cer mai mult timp. Dar am cerut, cu toată legitimitatea funcţiei, acţiune imediată şi creşterea calităţii actului profesional în toate structurile MAI. Voi utiliza toate pârghiile administrative şi competențele legale pe care le am pentru atingerea acestor obiective”, a mai declarat ministrul de Interne.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Ministrul Predoiu masuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri