'Prima zi a fost foarte violentă. Woody a venit la mine şi a spus: a fost groaznic, ai fost oribilă', a afirmat vedeta, care a avut impresia că el vorbea despre o altă artistă. 'Dar se referea la mine', a adăugat ea.
'După 15 zile, a venit să-mi explice că nu-i plăcea nimic în filmul lui, nici decorurile, nici costumele, nici reperajul. Nimic nu mergea, cu excepţia mea. Pe scurt, îmi cerea să salvez pelicula', a rememorat actriţa de 46 de ani. Ea a reuşit să depăşească acele momente delicate şi a realizat chiar o performanţă remarcabilă în întruchiparea unei burgheze din New York, ruinate şi aflate în pragul unei căderi nervoase.
În prezent, deşi şi-a exprimat intenţia de a-şi consacra anul 2016 familiei şi mai ales fetiţei adoptate anul trecut, Cate Blanchett se află deja în atenţia publicului şi a presei datorită rolurilor interpretate în 2015, care ar putea să aducă nominalizări importante şi chiar noi premii în CV-ul ei, deosebit de bogat din acest punct de vedere.