Jurnalul.ro Ştiri Social Câteva mii de oameni au protestat în Piaţa Victoriei

Câteva mii de oameni au protestat în Piaţa Victoriei

Câteva mii de oameni au ocupat Piaţa Victoriei şi au protestat faţă de deciziile luate marţi seară de Guvern cu privire la modificarea şi completarea Codurilor penale, la graţierea unor pedepse şi la măsuri educative privative de libertate. 

Ei au scandat "Nu plecăm, nu plecăm!", "DNA să vină să vă ia!" şi "Nu scăpaţi!". 

Circulaţia rutieră a fost oprită pe bulevardele adiacente Pieţei Victoriei. 

Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi, un proiect de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. 

"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la Palatul Victoria. 

De asemenea, Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală. 

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi, este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a spus Iordache. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri