Ieri, Elena Căpățână, contabila școlii nr.96 din sectorul 4, a murit în urma unui atac de cord. Foarte adevărat, femeia avea probleme cardiace de multă vreme, așa încât un accident dramatic se putea produce oricând. De data asta,însă, nu a fost vorba despre așa ceva…
Elena Căpățână a făcut infarct atunci când în școală au venit procurorii de la Parchetul București și polițiștii. Culmea absurdului este că sărmana femeie nici nu era vizată de controlul care, după cum s-a aflat ulterior, era efectuat în legătură cu unele ilegalități de care s-ar face vinovați salariați din cadrul Direcției de Învățământ și Sport din Primăria municipiului București.
Pentru respectarea adevărului, precizez că nu există elemente care să dovedească faptul că atacul cardiac fatal i-ar fi fost provocat femeii de manifestări abuzive, incorecte care să o vizeze direct venite din partea procurorilor sau polițiștilor care efectuau cercetările la școală. Ceea ce, însă, nu constituie și o circumstanță atenuantă, nici măcar în cazul de față, atâta vreme cât în mentalul nostru colectiv s-a consolidat ideea că, fie că ești fie că nu ești vinovat, tot vei fi acuzat de către organele de cercetare. În această cheie am înțeles afirmația făcută de către profesorul Daniel Barbu, aseară, la emisiunea ,,100 de minute’’, realizată de Alessandra Stoicescu și difuzată la Antena 3:,,Elena Căpățână a fost ucisă de modul în care operează anchetatorii’’.
Un lucru este, pentru orice om de bună credință, în afara oricărei îndoieli: în societatea românească s-a instaurat, de zece ani, o stare de perpetuă insecuritate, de crescândă, apăsătoare teamă, un sentiment de ,,vinovat fără vină¨în raporturile cu justiția și, în special, cu DNA. Această nenorocită stare de spirit fiind generată și întreținută de maniera securisto-kagebistă în care lucrează prokurorii (respect grafia stalinistă cuvenită!) pe care fosta ministră a justiției, actuala europârăcioasă, Monica Macovei, i-a făcut, în mod abuziv, magistrați. Acolo au rămas și, după cum merg lucrurile în (in) justiția scumpei noastre patrii, au toate șansele să rămână! Ei dictând instanțelor, de revoltător de multe ori, sentințele încă de la debutul judecării. Sentințe care, la rândul lor, sunt confecționate de prokurori în conformitate cu o altă axiomă a statului terorii generalizate și al atotputerniciei instituțiilor represive: nu noi, prokurorii, trebuie să demonstrăm că ești vinovat, ci tu, cetățene, trebuie să ne dovedești-nouă, prokurorilor, că ești nevinovat!
În această permanentă stare de teroare pe care au reușit să o instaureze și o întrețin mulți prokurori (am scris anume ,,prokurori’’ spre a-i deosebi de procurorii corecți și onești care își fac datoria în spiritul normelor unui stat democratic)se află și una dintre cauzele accidentului cardiac în urma căruia a murit sărmana femeie.
Să recunoaștem, fără nici-o ezitare, adevărul și anume că în slaba în reacție a clasei politice și a societății civile față de abuzurile în cascadă ale prokurorilor rezidă circumstanța favorizantă a perpetuării acestei situații nenorocite. La care se adaugă mercenariatul odios al unor lăudaci îndoctrinați ai sistemului represiv instrumentat cu o cinică tenacitate de către Amiralul Dezastrului Național și care își vede netulburat și acum de treabă, unele dintre căpeteniile sale primind, pe bandă rulantă diplome și medalii. Să ne amintim, de exemplu, de rânjetele de cinică satisfacție cu care, anul trecut, niște propagandiști băsisto-macoviști salutau descinderile în forță ale prokurorilor și ale mascaților la Trustul Intact, ca și de modul în care au fost calomniați cei care au denunțat aceste abuzuri. Numai în acest fel, vom putea înțelege în ce condiții a fost înstăpânit morbidul climat de insecuritate individuală și colectivă în care am ajuns să trăim.
Foarte probabil, după ce Elena Căpățână va fi condusă pe ultimul drum, știrea despre moartea ei să nu mai fie în centrul atenției. Asta nu însemnă, însă, că un asemenea caz de-a dreptul revoltător ar poate să fie clasat cu eticheta:,,omor scuzabil’’. De aceea, rămân la părerea că se impunea ca, imediat după eveniment, CSM și Ministerul Public să declanșeze o anchetă. Se vede, însă, treaba că încă nu am înțeles despre cine vorbim. Cât despre o cercetare din partea Ministerului de Justiție, nici că mai trebuie să aveam cea mai firavă speranță de vreme ce însăși Raluca Prună, titulara acestui portofoliu cheie în statul de drepți, a decretat că discuția despre drepturile omului este un ,,lux teoretic’’.
Dincolo, însă, de orice fel de expertize și de concluziile lor, un lucru este dureros de adevărat. Ieri, la Școala nr. 96, s-a produs un desant al anchetatorilor în urma căruia o mamă a murit lăsând un orfan, încă minor, pe Mihnea. Căruia, la orele de educație civică sau cu alte ocazii, i se vor preda lecții despre supremația legii și a legalității în statul de drept, ca și despre respectarea drepturilor omului într-o societate democratică. Nu vreau să aduc discuția despre acest tragic eveniment într-o tonalitate lăcrimos-dramatizată,de telenovelă, dar nici nu pot să nu mă gândesc la ce va simți Mihnea atunci când va audia asemenea discursuri sau prelegeri.
Șerban CIONOFF