Jurnalul.ro Ştiri Justitie Cazul mitei la DRDP: Lideri PSD Arad, suspectaţi de procurori că luau bani şi pentru angajări la CNAIR

Cazul mitei la DRDP: Lideri PSD Arad, suspectaţi de procurori că luau bani şi pentru angajări la CNAIR

Procurorii DNA au oferit, marţi, informaţii despre modul de operare al unor lideri PSD Arad, implicaţi în scandalul mitei luate de la şoferii de TIR de către angajaţi ai CNAIR din vămi, arătând că o parte din banii obţinuţi ilegal ar fi ajuns la ei sau la partid, iar unele angajări la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara s-ar fi făcut prin trafic de influenţă şi luare de mită.

Conform unui comunicat de presă remis, marţi, de DNA, 15 persoane sunt cercetate în acest dosar, iar o parte au fost reţinute în noaptea de luni spre marţi, în urma percheziţiilor care au avut loc în Arad şi Timiş luni dimineaţă.

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, este acuzat de 12 infracţiuni de "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite", două infracţiuni de complicitate la luare de mită, trei infracţiuni de "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite" şi trei infracţiuni de "complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit".

Deputatul de Arad Florin Tripa, secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizaţiei judeţene PSD Arad, este acuzat de două infracţiuni de "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite" şi două infracţiuni de "complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit".

Senatorul Ioan Narcis Chisăliţă (PSD) este acuzat de "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite" şi de "complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit".

Procurorii îl acuză pe directorul general al DRDP Timişoara (structura locală a CNAIR), Cristian Ispravnic, consilier judeţean în Arad şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Arad, de nouă infracţiuni de "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite". El este acuzat şi de cinci infracţiuni de luare de mită şi cinci infracţiuni de "abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", dar şi de "complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată".

Cristian Horgea, şef al Agenţiei de Control şi Încasare Nădlac II şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD Arad, dar şi soţul fostului prefect de Arad, Florentina Horgea, care a demisionat după schimbarea guvernului, este acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată. Horgea mai este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, "folosire a influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite" (8 infracţiuni), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni) şi "complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către persoana care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite".

Fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, Anca Stoenescu, a fost reţinută în acelaşi dosar, fiind acuzată de "abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit". Ea ar fi dispus, "din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale", eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului.

Procurorii mai cercetează şi alţi angajaţi ai CNAIR, unii în punctul de lucru din Vama Nădlac II, respectiv Elisabeta Miuţescu, Cristian Dima, Mircea Lucaciu, Patriciu Pascu, Vasile Băeţan, Bogdan Munteanu, Ioan Zamiska, Raul Ţinte şi Nicoleta Lazarov. Împotriva acestora au fost formulate mai multe acuzaţii, între care trafic de influenţă, luare de mită sau complicitate la luare de mită şi complicitate la abuz în servicu.

DNA arată că cercetările s-au desfăşurat pe două paliere. În primul, procurorii au vizat "protecţia" oferită de persoanele cu funcţii de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 - 500 euro lunar.

"În cadrul unor agenţii de control şi încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcţionarii care îşi desfăşoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale şi sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata şi aplica anumite sancţiuni acestora. Spre exemplu, pentru a oferi 'protecţie', în perioada 2016 - noiembrie 2019, inculpata Miuţescu Elisabeta ar fi pretins şi primit de la o persoană având funcţia de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro", precizează DNA.

În al doilea rând, procurorii au reţinut "modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, respectiv pe linie de partid şi cu remiterea unor sume de bani".

"Astfel, în perioada iunie - noiembrie 2019, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian şi suspectul Căprar Dorel Gheorghe şi-ar fi folosit influenţa conferită de calităţile lor de persoane cu funcţie de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcţiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timişoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi. De menţionat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaţilor, urmând ca decizia finală să îi aparţină suspectului Căprar Dorel Gheorghe", susţin procurorii.

Conform DNA, existau şi situaţii în care candidaţilor care aveau susţinere politică nu li se mai pretindea şi remiterea unor sume de bani.

"Distinct de folosirea influenţei politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 şi 10.000 de euro de persoană; Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro şi 10.000 de euro, iar Lucaciu Mircea (numit între timp şef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro. În ceea ce-l priveşte pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins şi acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remişi în mod direct la casieria organizaţiei judeţene de partid", arată comunicatul DNA.

De asemenea, cercetările au mai stabilit că şefi din cadrul DRDP Timişoara sau alte instituţii locale sau regionale, susţinute de partid în acele funcţii, ar fi avut obligaţia de a plăti o taxă lunară la casieria organizaţiei judeţene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcţia deţinută.

"Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcţii de conducere susţinute în acele funcţii de partid ar fi avut obligaţia de a plăti şi alte sume de bani, raportat la necesităţile de moment şi solicitările persoanelor cu funcţii de conducere din partid, identificându-se o asemenea situaţie când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins şi primit suma de 4.500 de lei de la inculpaţii Horgea Cristian, Lucaciu Mircea şi suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegaţii din Japonia. Într-un context asemănător, inculpaţii Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel şi suspecţii Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin şi Chisăliţă Ioan Narcis şi-ar fi folosit influenţa pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menţionate mai sus) a inculpaţilor Lucaciu Mircea şi Pascu Mirel şi pentru angajarea inculpatului Băeţan Alin", arată DNA.

Opt inculpaţi - Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu Mirel, Lucaciu Mircea Andrei, Dima Cristian, Stoenescu Anca Patricia, Miuţescu Elisabeta, Băeţan Vasile Alin - sunt prezentaţi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri