Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR amână decizia pe cererea preşedintelui CSM de soluţionare a conflictului cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall

CCR amână decizia pe cererea preşedintelui CSM de soluţionare a conflictului cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat pentru joi decizia asupra cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Potrivit unor surse, decizia de amânare a fost luată pentru că judecătorul Marian Enache a lipsit din motive medicale.

Şeful Direcţiei Contencios din cadrul Ministerului Justiţiei (MJ), Alexandru Stan, declara, pe 12 noiembrie, în cadrul şedinţei publice, că cererea preşedintelui CSM este "un demers artificial".

"Ne găsim în faţa unui demers, în opinia noastră, artificial, prin care se creează impresia că, de fapt, nu se doreşte soluţionarea unui conflict pendinte, ci declanşarea, întreţinerea şi menţinerea în atenţia publicului larg a unor animozităţi cu un profund caracter personal", susţinea Stan la CCR.

El afirma că solicitarea depusă de CSM nu este justificată din punct de vedere juridic.

"În cadrul procedurii, în faţa CCR nu este permisă renunţarea la judecată. Mai mult decât atât, cererea CSM are în vedere calitatea doamnei Birchall de ministru al Justiţiei, însă trebuie observat că, aşa cum a fost formulat conflictul, nu se poartă doar între ministrul Justiţiei şi CSM, ci şi între MJ şi CSM, prin urmare nu se justifică această (...) inoportunitate a analizării solicitării, aşa cum se susţine în această cerere. Solicităm respingerea acestei cereri şi continuarea judecării", spunea Stan.

Magistratul-asistent a menţionat că preşedintele CSM a depus la dosarul cauzei cauzei un înscris prin care arată că, prin schimbarea titularului portofoliului de ministru al Justiţiei, ar fi inoportună soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională intervenit între fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, respectiv MJ şi CSM.

Birchall a fost în sală în calitate de fost ministru al Justiţiei, cerând permisiunea să ia cuvântul.

"Conflictul este între autorităţile în funcţiune (...), punctul dumneavoastră de vedere pe care l-aţi exprimat în scris când s-a declanşat conflictul există la dosar, în prezent dumneavoastră nu mai aveţi o calitate procesuală în această cauză", a menţionat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Pe 8 octombrie, Lia Savonea a denunţat "criza fără precedent" din cadrul CSM generată de lipsa cvorumului de la şedinţele de plen, anunţând că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei de la acea dată, Ana Birchall, pe care o acuza de "ingerinţă gravă în activitatea procurorilor" şi "acţiuni de subminare a autorităţii CSM". AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri