La data de 6 iulie 2020, Tribunalul Bihor a sesizat Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate a articolului 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Această excepție a fost ridicată de un cetățean pe nume Silviu Cuc, într-o cale de atac a recursului formulat într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ, respectiv a unei hotărâri a Comitetului Bisericii Penticostale Tabor.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, Silviu Cuc a reținut că articolul criticat din Legea 489/2006 „anihilează dreptul oricărui membru de a se adresa instanței de judecată atunci când acesta a fost sancționat de către organele statutare ale forului religios, încălcându-i-se flagrant o serie de drepturi constituționale”.
Autorul excepției mai arată că, în același timp, „organele statutare, deși este posibil să fie chiar remunerate din bani publici, dobândesc putere deplină, fără a putea fi controlate de o instanță de judecată sub aspectul actelor pe care le emit”. El mai afirmă că „acest monopol decizional conferit exclusiv instanțelor disciplinare ale unui cult religios este incompatibil cu ordinea juridică a unui stat de drept”.
Prevederile „lezează drepturile și interesele legitime” ale celui sancționat
În aceeași sesizare se mai precizează că prevederile legale criticate sunt neconstituționale sub aspectul excluderii instanțelor judecătorești de la efectuarea controlului asupra măsurilor emise de organele statutare ale cultelor religioase, în ceea ce privește pierderea calității de membru din cadrul unui cult religios.
Se mai afirmă că aceste dispoziții legale instituie competența de soluționare a diferendelor existente la nivelul cultului de către instanțele de disciplină ale acestuia și exclud astfel un control judecătoresc asupra actelor emise de cult, chiar dacă aceste acte lezează drepturile și interesele legitime ale unui membru. „Practic, atunci când un membru al unui cult este sancționat de către organele statutare, acesta nu poate ataca această sancțiune la instanțele de judecată, care, chiar dacă ar constata încălcări grave ale propriului statut în aplicarea sancțiunii, neputând decât să respingă cererea ca neîntemeiată”, susține autorul excepției de neconstituționalitate.
Potrivit aceleiași întâmpinări, se consideră că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cererea unui membru al unui cult religios căruia i s-a aplicat sancțiunea excluderii din cult nu poate ajunge niciodată să fie examinată de un judecător imparțial și independent. „Actele autorităților disciplinare bisericești pot, în anumite condiții, supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, ca urmare a calificării lor ca acte administrative, pornind de la ideea că serviciile religioase sunt servicii publice, de utilitate publică și prestate în regim de putere publică”, mai scrie în această sesizare cu excepția de neconstituționalitate.
Primează principiul separației dintre stat și biserică
La dosarul CCR a ajuns și punctul de vedere al Tribunalului Bihor, instanță care arată că dispozițiile articolului 26 din Legea 489/2006 sunt constituționale, iar cultele religioase au autonomie față de stat.
Concret, aceste prevederi reglementează faptul că „cultele pot avea organe proprii de judecată disciplinară pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor și reglementărilor proprii”. De asemenea, legea mai prevede că „pentru problemele de disciplină internă, sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice”, iar „existența organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislației cu privire la contravenții și infracțiuni în sistemul jurisdicțional”.
Curtea Constituțională arată, la rândul ei, că dispozițiile legale criticate statuează cu privire la posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată religioase și la obligația ca, în probleme de disciplină internă, să fie aplicabile prevederile statutare și canonice, în aplicarea principiului autonomiei religioase, consacrat de articolul 29 alineat 5 din Constituție.
Mai mult, referitor la autonomia cultelor religioase, CCR arată că, prin Decizia 448/2011, a observat că acest concept s-a născut datorită separației dintre stat și biserică, fiecare dintre acestea având competențe specifice care nu interferează. CEDO a reafirmat obligația statelor de a fi neutre în exercitarea autorității publice, mai ales în ceea ce privește educația, prin neafișarea de simboluri religioase aparținând unui anumit cult în sălile de clasă.
De asemenea, Curtea a mai observat că, în cazul cultelor religioase, termenul de autonomie se referă la capacitatea de a legifera și de a conduce potrivit statutelor proprii. În jurisprudența sa, CEDO a statuat că existența autonomă a comunităților religioase este indispensabilă într-o societate democratică și constituie o problemă esențială în protecția libertății religioase, garantată de articolul 9 din Convenția CEDO. „Prin urmare, opțiunea legiuitorului exprimată în textul de lege criticat este pe deplin justificată din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul”, subliniază Curtea Constituțională.
Verdict final: Legea atacată nu încalcă niciuna dintre prevederile Constituției
Judecătorii instanței de contencios administrativ susțin că autorul excepției de neconstituționalitate formulate este de părere, în esență, că dispozițiile legale criticate instituie competență de soluționare a diferendelor existente la nivelul cultului de către instanțele de disciplină ale acestuia și exclude controlul judecătoresc asupra actelor emise de cult, chiar dacă acestea lezează drepturile și interesele legitime ale unui membru.
„A accepta ca instanțele judecătorești să poată soluționa aceste diferende ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competențe a legiuitorului, încălcând astfel Constituția României”, arată magistrații.
Curtea Constituțională constată că, astfel cum sunt formulate, criticile aduse prevederilor legale invocate nu reprezintă o problemă de constituționalitate, soluționarea acestora excedând competențelor instanței de contencios constituțional.
Astfel, cu unanimitate de voturi, cei nouă judecători au respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 26, alineatele 1 – 3, din Legea 489/20006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, excepție ridicată de Silviu Cuc în Dosarul nr. 3.926/111/2018 al Tribunalului Bihor – Secția a II-a de Contencios administrativ și fiscal. Decizia Curții este definitivă și general obligatorie.