Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR: Completurile de 5 judecători sunt ilegale

CCR: Completurile de 5 judecători sunt ilegale

Într-o motivare de 120 de pagini, Curtea Constitutionala formata din judecatorii Valer Dorneanu, Marian Enache, Petre Lazaroiu, Daniel Morar, Mona Pivniceru, Maya Teodoroiu şi Varga Attila a decis că prin deciziile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi, prin care s-a stabilit că din componenţa completelor de 5 trebuie să facă parte automat şefii instanţei supreme, a fost afectat dreptul la un proces echitabil al justiţiabililor, dar şi imparţialitatea completurilor de judecată, scrie Lumea Justiţiei. 

: "Prin impunerea unor membri de drept în componenţa Completurilor de 5 judecatori, pe calea unor acte administrative, se pot crea presiuni latente asupra membrilor completului, constând în supunerea judecătorilor superiorilor lor judiciari sau, cel puţin, constând într-o ezitare/ lipsă de dorinţă a judecătorilor de a-i contrazice pe aceştia".

Curtea Constituţională a Romaniei a publicat joi, 29 noiembrie 2018, motivarea Deciziei nr. 685 pronunţată în 7 noiembrie 2018, referitoare la conflictul juridic de natură constituţională sesizat de premierul Viorica Dăncila dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, ivit după ce instanţa supremă a refuzat să pună în aplicare modificarile la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în legătură cu componenţa Completurilor de 5 judecatori.

 

Subiecte în articol: ccr curtea de casatie si justitie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri