Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR judecă pe 26 iulie sesizările ÎCCJ referitoare la pensiile speciale și la cumulul pensie-salariu

CCR judecă pe 26 iulie sesizările ÎCCJ referitoare la pensiile speciale și la cumulul pensie-salariu

de Redacția Jurnalul    |   

Judecătorii CCR vor judeca pe 26 iulie sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la pensiile speciale și la interzicerea cumulului pensie-salariu, anunță vineri Curtea Constituțională.

CCR va judeca pe 26 iulie sesizările referitoare la neconstituționalitatea prevederilor Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal și ale prevederilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal.

„Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă. Sub primul aspect, a fost avută în vedere existența următoarelor motive de constituționalitate extrinsecă:

- caracterul eterogen al legii și nesocotirea principiului unicității reglementării. Încălcarea art.1 alin.(5) privind principiul legalității coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituția României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale

- Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului

- Încălcarea art.1 alin.(3) și (5) din Constituție sub aspectul clarității și previzibilității normei juridice”, informează ICCJ.

De asemenea, instanța supremă a constatat că se impune examinarea mai multor motive de neconstituționalitate intrinsecă.

ICCJ a decis sesizarea Curții Constituţională și în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare.

„Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime, reţinându-se de către Secţiile Unite atât vicii de neconstituţionalitate de natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.

Sub primul aspect, a fost avută în vedere existența următoarelor motive de constituționalitate extrinsecă:

- Caracterul eterogen al legii și nesocotirea principiului unicității reglementării. Încălcărarea art.1 alin.(5) privind principiul legalității coroborat cu art.147 alin.(4) din Constituția României referitor la caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale

- Încălcarea prevederilor art.75 alin.(1) cu referire la art.73 alin.(3) lit.l) și n) din Constituția României, prin nerespectarea ordinii de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului”, a adăugat sursa citată.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ccr ICCJ pensii speciale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri