Jurnalul.ro Ştiri Social Ce explicaţii dau guvernanţii despre lipsa medicamentelor

Ce explicaţii dau guvernanţii despre lipsa medicamentelor

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că preţurile medicamentelor vor fi hotărâte în acord cu producătorii şi cu asociaţiile de pacienţi, urmând ca, în perioada următoare, Ministerul Sănătăţii să vină cu o soluţie. 

"Ministerul Sănătăţii a fost notificat din ianuarie anul trecut de lipsa anumitor medicamente. Nu s-a luat nicio măsură. S-au demarat acum toate procedurile, astfel încât tot ceea ce a semnalat presa pe anumite componente să fie remediat. Mi se pare cea mai gravă situaţie", a afirmat Grindeanu, la finalul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o la Ministerul Sănătăţii. 

Întrebat dacă scăderea bruscă a preţului unor medicamente cu 35% reprezintă o soluţie, premierul a răspuns că ştia problema şi că a existat o dezbatere publică pe acest subiect. 

"Preţurile vor fi hotărâte şi conform a ceea ce noi ne-am propus, programului de guvernare, dar în acord şi cu producătorii şi cu asociaţiile de pacienţi. Eu ştiu că la acea dezbatere publică au fost prezente inclusiv asociaţiile de pacienţi. În perioada imediat următoare, domnul ministru (...) va veni cu o soluţie. (...) Noi nu vrem să ajungem în situaţia în care pe anumite componente să avem distorsiuni în piaţă", a susţinut premierul. 

El a arătat că medicamentele sunt între cele trei priorităţi care trebuie urmărite în momentul de faţă la Ministerul Sănătăţii. 

"Mi s-a prezentat în mare şi ceea ce vrea să facă (ministrul Sănătăţii - n.r.) ca şi strategie în perioada imediat următoare şi soluţiile pe termen lung, ce a găsit, pentru că lucrurile nu sunt foarte simple la Ministerul Sănătăţii şi trenează de un an de zile anumite probleme care trebuie urgent rezolvate", a spus Grindeanu. 

Potrivit acestuia, celelalte două priorităţi sunt legate de investiţii şi de spitalele regionale. 

"Am discutat despre priorităţile pe care le are Ministerul Sănătăţii în continuare, despre ceea ce avem de făcut conform programului de guvernare, despre situaţia pe care a găsit-o domnul ministru aici, despre soluţiile pe care le are pe diverse componente, despre investiţii, despre ceea ce înseamnă acordurile cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, astfel încât aceste sume de investiţii, bugetul, care e mai mare decât anul trecut pe Ministerul Sănătăţii, să fie folosite conform priorităţilor pe care noi le-am prevăzut în programul de guvernare", a afirmat prim-ministrul. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri