Jurnalul.ro Ştiri Social Ce flori se plantează în luna mai

Ce flori se plantează în luna mai

Deși cele mai multe flori sunt plantate în aprilie, există și câteva specii pe care le puteți pune în grădină în luna mai. Acestea nu mai trebuie protejate de vremea rea, sunt destul de rezistente și înfloresc toată vara.

Daliile trebuie plantate în soluri bine drenate, la distanțe de 50-60 cm și adâncime de 25 cm. Solul trebuie să fie bine drenat, iar înainte de plantare se pune mrăniță în groapa în care se așează apoi rădăcinile. Nu sunt pretențioase, nu au nevoie de multă apă dar este bine să tăiați frunzele ofilite pentru că astfel vor înflori mai des.

Bulbii de gladiole putrezesc într-un loc umed, așa încât este recomandat să îi plantați într-o zonă cu soare, la 10 cm adâncime și la o distanță de 20-30 cm unul de celălalt, iar pământul să nu permită stagnarea apei.Gladiolele înfloresc toată vara și trebuie udate dimineața sau seara.

Și crinii preferă locurile însorite, însă au nevoie și de umezeală și răcoare, motiv pentru care în spațiul dintre bulbi este bine să sădiți și alte plante mai mici. Bulbii se plantează la distanță de 30-40 cm și la o adâncime de circa 20 cm.

Margaretele trebuie plantate până la jumătatea acestei luni și înflorersc în iunie și iulie. Se înmulțesc ușor prin semințe și butași. O dată la 4-5 ani trebuie ca tufa să fie divizată pentru a întineri.

Florile de piatră sunt rezistente și nepretențioase. Se înmulțesc prin semințe, care nu se îngroapă. Acestea se presară pe sol și se pot pune atât în grădină, cât și în ghivece.

Crinii imperiali se plantează în grupuri de minim trei bulbi. Aceștia cresc până la 120-180 cm înălțime și oferă o priveliște minunată dacă îi sădiți de-a lungul aleilor. Bulbii se pot pune și în ghivece.

Grădina de legume

În prima jumătate a lunii mai se pot planta și castraveții, fasolea, ardeii, roșiile, vinetele, porumbul dulce și vinetele. După 20 mai se pun varza, guliile, mărarul, andivele și fasolea verde. Însă trebuie să știi că printre ele cresc și buruienile, care sunt mai rezistente decât legumele și le consumă acestora apa. Răsadurile se udă doar dimineața și seara pentru a evita șocul termic din timpul zilelor călduroase.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri