Jurnalul.ro Timp liber Ce-i sperie pe concurenții noului sezon “Te cunosc de undeva!”. 'Mă deranjează “piticul de grădină” Cosmin Seleși!'

Ce-i sperie pe concurenții noului sezon “Te cunosc de undeva!”. 'Mă deranjează “piticul de grădină” Cosmin Seleși!'

 La început de sezon, Ruby, Sore, Anda Adam, Bianca Sârbu, Biu Marquetti, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Alex Vasilache, “Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, și Daniel Max Dragomir, concurenții de la “Te cunosc de undeva!”, au o serie de temeri legate de transformările pe care le vor avea de făcut, din 18 februarie, în cadrul show-ului prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

“Mi-e teamă de personajele masculine, pentru că va trebui să mă pun în “pantofii” unui bărbat, iar aici nu fac referire la transformarea fizică, ce pare că va fi cea mai distractivă din tot procesul, ci la atitudine și limbaj. Sunt convinsă însă că antrenorii mă vor ajuta foarte mult”, spune Sore.  “Mă sperie un pic perspectiva de a dansa pe tocuri (râde). Nu sunt cel mai bun dansator. Am două picioare stângi, nu mi-e teamă să le folosesc, dar sper să nu le rup cu ocazia primului rol în travesti (râde)”, adaugă Alex Vasilache, solistul trupei Jukebox.

Ruby crede că cel mai greu se va acomoda cu schimbările de look. “Din punctul ăsta de vedere sunt foarte conservatoare și îmi va fi foarte greu să mă văd blondă sau cu orice altă culoare de păr decât negru, machiată foarte mult sau îmbrăcată cu lucruri care nu mă reprezintă. Dar orice învăț are și dezvăț și sunt convinsă că o să mă obișnuiesc repede și cu asta”, spune ea. La rândul ei, Biu consideră că-i va fi dificil să imite personajele bărbătești, “mai ales dacă interpretează muzică de jazz” și să cânte în limba engleză, “pentru că n-o mai vorbesc de vreo zece ani”.

“La mine, dansul e o problemă. Nu am nicio treabă! (râde) Aici o să fie cel mai dificil pentru mine. Atât de prost dansez, că atunci când merg într-un club, barmanii îmi dau de băut doar să stau la bar”, spune “Cuza”, solistul trupei “Noaptea Târziu”, și mezinul noii echipe de concurenți de la “Te cunosc de undeva!”. La rândul său, Daniel Max Dragomir crede că îi vor da bătăi de cap personajele feminine. “Cred că o să-mi fie greu din punct de vedere muzical atunci când o să am de interpretat personaje feminine. Partea bună este că o am alături pe Ozana Barabancea. O să știe cum să scoată ce e mai bun din vocea mea”, se încurajează Max.

CLICK PE POZE, PENTRU GALERIE FOTO

Chiar dacă nici unul, nici altul, nu se află la prima participare la “Te cunosc de undeva!”, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu spun că nu s-au obișnuit nici acum cu anumite lucruri. “Mă deranjează în continuare bichinii, epilatul, fustele scurte, tocurile și... “piticul de grădină” Cosmin Seleși. Glumesc!”, spune Andrei, amuzat. “Nu am reușit să mă obișnuiesc nici acum cu lentilele de contact și nici cu orele matinale la care trebuie să ajung la machiaj”, adaugă colegul și prietenul său, Liviu Vârciu.

Cele mai relaxate din acest punct de vedere par să fie Bianca Sârbu și Anda Adam. “Eu îmi doresc să primesc personaje ofertante, să cânt și să dansez, dar îmi mai doresc și momente de emoție, pentru că sunt un om sensibil. Iar felul meu exuberant de-a fi e doar un mod de a-mi masca timiditatea”, spune Bianca Sârbu, actrița Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Capitală. “Sunt mai mult decât acomodată cu tot. Mă simt ca acasă. Parcă e un film frumos care nu vreau să se mai termine, ca o joacă de copii de-a personajele care îmi aduce aminte de copilărie”, adaugă Anda Adam, la a patra sa participare la “Te cunosc de undeva!”.

Ce personaje vor imita cei zece artiști-concurenți în prima ediție a noului sezon și cum vor fi apreciate aceste transformări de jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 18 februarie, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”, show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri