Sărbătorile de iarnă înseamnă bucurie, timp petrecut în familie, o perioadă a bilanţului, a introspecţiei şi momente de linişte. Însă nu toţi au parte de aşa ceva. Sunt cazuri în care unii dintre noi nu ajung acasă, la familie, de Sărbători, alţii, din păcate, nu mai au familii, iar prietenii pleacă în vacanţe cu familiile lor. Ne trezim singuri într-o perioadă în care ar trebui să fim înconjuraţi de cei dragi. Însingurarea îndelungată şi lipsa interacţiunii cu alţi oameni pot duce la depresie, avertizează specialiştii. Cu toate acestea, nu este bine să ne diagnosticăm singuri şi ar fi indicat să înţelegem diferenţa dintre tristeţe şi depresie.
Un bilanţ raţional la final de an poate fi o soluţie să combatem starea de tristeţe, de singurătate, în perioada Sărbătorilor. Cu toţii avem plusuri şi minusuri de-a lungul anului, însă specialiştii ne recomandă să le punem în balanţă şi să ne concentrăm pe realizări. "Oamenii care sunt singuri de Sărbatori ar trebui să se gândească la lucrurile pozitive din viaţa lor, la reuşitele de peste an sau la momentele frumoase pe care le-au trăit în anumite contexte. Uneori, ne lăsăm copleşiţi de neîmplinirile proprii sau de faptul că am pierdut pe cineva drag, dar indicat ar fi să încercăm să trecem din registrul emoţional în cel raţional şi să evaluăm experienţa respectivă la justa ei valoare, poate a fost o lecţie sau a venit cu sens în viaţa noastră. Ar fi bine ca oamenii singuri să nu se lase pradă tristeţii, să nu se izoleze, ci să interacţioneze cât mai mult, să se gândească mai mult cum să fie de ajutor celorlalţi", spune psihologul Lorena Diaconescu pentru Jurnalul.
Nu discutăm aici despre cazurile de depresie şi alte afecţiuni care trebuie tratate cu atenţie şi nu pot fi rezolvate cu îndemnuri de a gândi pozitiv şi atât.
Diferenţa dintre depresie şi tristeţe
Psihologul mai explică faptul că depresia şi tristeţea sunt două lucruri diferite: tristeţea este o stare, iar depresia este o condiţie medicală severă, o tulburare de dispoziţie care poate avea implicaţii foarte grave. Multe persoane nu reuşesc să facă diferenţa şi refuză ajutorul de specialitate, dar, atunci când simptomele persistă mai mult de două săptămâni, este cazul să apelaţi la psiholog. A ignora simptomele nu reprezintă o soluţie, lucrurile se pot agrava în lipsa ajutorului de specialitate.
- tristetea
- tendinţa de însingurare
- stare letargică
- sentimente de vinovăţie
- apariţia dificultăţilor de concentrare şi de atenţie
- tulburări de somn
- gânduri morbide
La polul opus, se află cei care exagerează o stare trecătoare şi se victimizează. Tristeţea nu înseamnă depresie, iar o perioadă mai grea din viaţa noastră este trecătoare. În cazul acestora se aplică îndemnurile faimoase de a fi mai optimişti.
Voluntariatul, leacul pentru singurătate
Îndemnul „Gândeşte pozitiv!” poate fi enervant în unele cazuri. La fel şi cel care spune „Fii mai bun de Crăciun”, însă trebuie să facem un efort şi să combatem gândirea pesimistă. Voluntariatul şi evenimentele publice pot fi un leac benefic pentru cei care sunt singuri de Sărbători. Sunt atâţi oameni şi copii care în această perioadă au nevoie de atenţie şi căldură. Sunt oameni care au nevoie tot anul de astfel de gesture, însă măcar în această perioadă să fim mai deschişi. „Singurătatea trebuie şi poate fi evitată. Oamenii au nevoie de interacţiune cu ceilalţi, de comunicare, de relaţionare, iar izolarea nu poate decât să accentueze starea de tristeţe. Oamenii care se simt singuri în preajma Sărbătorilor ar avea mai multe opţiuni pentru a trece cu uşurinţă peste această perioadă şi într-un mod plăcut: pot participa la întruniri publice, la târguri, la lansări de carte sau de produse, pot vizita biblioteci şi librării, pot face voluntariat în centre pentru copii. Bucuria Sărbătorilor este despre a oferi mai degrabă emoţii şi atenţie decât despre a avea cu prisosinţă în plan material", mai spune psihologul.