Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Adrian Năstase despre Guvernul Grindeanu: ”Este clar, s-a schimbat lanţul de comandă”

Ce spune Adrian Năstase despre Guvernul Grindeanu: ”Este clar, s-a schimbat lanţul de comandă”

Adrian Năstase, fost premier şi fost preşedinte PSD, analizează noua formulă de Guvern propusă de PSD-ALDE. Acesta afirmă că, dincolo de personalitatea celor desemnaţi, "este clar, s-a schimbat „lantul de comandă”".

"Asta este si bine si rău. Guvernul va functiona sub ochiul mai atent al parlamentului, dar si al Comisiei de la partid. In felul acesta, deciziile vor fi mai bine „cumpănite” dar libertatea de decizie a ministrilor si a guvernului va fi mai mică. Echipa guvernamentală se va ocupa, in principal, de administrarea unor obiective DEJA stabilite. Vom vedea…Rolul lui Sorin Grindeanu, după acomodare, va fi  foarte important", scrie Năstase pe blog.

Fostul premier enumeră câteva nume de miniştri pe care îi cunoaşte. "Teodor Melescanu, de exemplu, a fost secretar de stat in echipa mea, in perioada in care am fost ministru la externe, intre 1990 si 1992. Petre Daea – un profesionist exceptional – a fost in echipa mea, mai târziu, in perioada in care am condus guvernul.  Un buldog. Va avea un rol important in redinamizarea agriculturii si irigatiilor. De asemenea, Serban Valeca. Este un bun specialist in domeniul cercetării nucleare. Pavel Năstase a condus o lungă perioadă de timp Academia de studii economice. Dar, interesant, el a condus si INA (Institutul national de administratie) de la momentul creării sale. Il stiu de multă vreme si pe Florin Iordache. Sunt convins că stie ce are de făcut la ministerul pe care il va conduce", mai scrie Adrian Năstase.

Fostul lider social-democrat mai afirmă că tinerii din „rezerva de cadre” locală, vor avea prilejul să dovedească faptul că alegerea lor a fost judicioasă.

"Vom avea, in paralel, o accentuare a activitătii legislative, cu speranta normalizării vietii in domeniile economic, social dar si al justitiei (mă refer la eliminarea unor abuzuri). Si sub acest aspect, rolul lui Liviu Dragnea va fi impotant. La fel,  si cel al lui Călin Popescu Tăriceanu. Succes!", încheie Adrian Năstase.

Subiecte în articol: adrian nastase
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri