Subiectul justiţiei a fost discutat la întâlnirea de luni dintre ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, şi premierul Viorica Dăncilă, informează un răspuns al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă si ambasadorul Hans Klemm au vorbit despre perspectiva ca obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA să fie eliminată în acest an, prin includerea României în Programul Visa Waiver, potrivit unui comunicat al Guvernului.
In acelasi timp, premierul Dăncilă a subliniat deschiderea economiei româneşti faţă de investitorii americani, încurajând misiunea diplomatică a SUA la Bucureşti să transmită, cât mai curând posibil, o lista a companiilor americane interesate să investească în România.
Şeful Executivului a evidenţiat, totodata, consistenţa candidaturii României la OCDE, solicitând sprijinul SUA pentru promovarea acesteia. "Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi-a exprimat îngrijorarea privind căderea de săptămâna trecută a indicelui Dow Jones (implicit a bursei) şi, totodată, speranţa că această situaţie nu va continua întrucât ar genera potenţiale efecte la nivel global", se precizează în comunicat.
Cu ocazia întrevederii, premierul român a transmis părţii americane invitaţia de a participa, la cel mai înalt rang, în septembrie, la Bucureşti, la reuniunea statelor "Iniţiativa celor Trei Mări".
"Ambasadorul SUA a transmis aprecierea părţii americane pentru faptul că România promovează un model în ceea ce priveşte egalitatea de gen, prin numirea unei femei la conducerea Executivului, şi a subliniat disponibilitatea de a sprijini eforturile sale de a consolida România şi relaţiile româno-americane", se mai arată în comunicat. AGERPRES