Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că autoritățile locale vor interveni în zonele unde apar ţânţari purtători ai virusului West Nile.
"Aici tehnologia ne permite să avem informaţii în timp real. Am avut în urmă cu 10 zile două sesizări: una în zona Eroilor, una în zona Crângaşi. S-a intervenit, nu mai avem populaţia de ţânţari purtători de virus în acea zonă. Există o informaţie neconfirmată pentru o altă zonă din Bucureşti, dacă ea se confirmă, vom interveni de urgenţă acolo. Suntem pregătiţi să intervenim şi sunt convins că nu o să avem probleme. Este important că nu avem persoane care să fie infectate cu virusul", a spus edilul.
În privința țânțarilor de pe bd. Timișoara, Nicușor Dan a precizat că vor acționa și în această zonă.
Primăria Capitalei a aplicat, până acum, doar cinci tratamente antii țânțari din totalul de 14 aprobate de Consiliul General.