Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce urmeaza dupa demisia lui Mihai Tudose

Ce urmeaza dupa demisia lui Mihai Tudose

Adresa oficială privind demisia premierului Mihai Tudose va ajunge marţi la Administraţia Prezidenţială, a informat Guvernul într-un comunicat.

 

"Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat în această seară demisia din funcţie, urmând ca, potrivit legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale, în cursul zilei de mâine, o adresă oficială în acest sens", se arată în comunicatul Executivului.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis va emite decretul de vacantare a postului.

"Conform procedurilor, preşedintele României, Klaus Iohannis, va lua act de demisia din funcţie a prim-ministrului Mihai Tudose şi va emite decretul de vacantare a postului, precum şi decretul de numire a unui alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar pentru a îndeplini atribuţiile prim-ministrului până la formarea noului Guvern. Ambele decrete prezidenţiale vor intra în vigoare odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial", se mai arată în comunicatul citat de agerpres.

Subiecte în articol: presedinte iohannis demisie tudose
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri