Jurnalul.ro Cultură Film Ce vor avea în comun "Game of Thrones" şi "Star Wars"

Ce vor avea în comun "Game of Thrones" şi "Star Wars"

Actriţa de origine britanică Emilia Clarke se va muta de pe tărâmul fantastic din Westeros într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, ea interpretând rolul feminin principal în unul dintre următoarele filme din spin-offul ''Star Wars'' (Războiul Stelelor), ce va avea în prim-plan perioada tinereţii lui Han Solo, informează AFP.

Actriţa în vârstă de 30 de ani, care a devenit o vedetă internaţională datorită rolului de războinică şi stăpână a dragonilor în producţia ''Game of Thrones'' (Urzeala Tronurilor), se va alătura actorilor Alden Ehrenreich şi Donald Glover, care au fost deja anunţaţi pentru interpretarea lui Han, respectiv a lui Lando Calrissian, în spin-offul interstelar, conform site-ului oficial, StarWars.com.

Nu se cunosc încă detalii despre personajul pe care îl va juca Emilia Clarke în cea de-a doua producţie din universul de succes Star Wars.

Pelicula, al cărei titlu nu a fost dezvăluit încă şi care va fi lansată în Statele Unite la 25 mai 2018, va fi realizată de Phil Lord şi Christopher Miller.

Seria spin-off va debuta în decembrie anul acesta cu ''Rogue One: A Star Wars Story'', în regia lui Gareth Edwards, aceasta prezentând întoarcerea lordului Darth Vader.

Şeful executiv al Disney, Bob Iger, a anunţat în septembrie că a treia producţie din seria spin-off "Star Wars", desprinsă din cea originală, va apărea în cinematografe în 2020.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: Game of Thrones star wars cinema filme
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri