Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr., puși în fața unei apariții cu adevărat neașteptate în noua ediție X Factor, de vinerea aceasta, de la ora 21.00, la Antena 1.
Când credeau că au văzut toate tipologiile de concurenți la X Factor, cei patru jurați au avut parte de o nouă surpriză. Pe scenă a urcat o tânără de etnie romă, din neam de căldărari, extrem de frumoasă și îmbrăcată în costum tradițional, cusut cu fir auriu. ”Nu știu dacă va fi sau nu un punct de reper faptul că sunt de etnie romă, eu așa mă prezint în fața lor și așa voi fi mereu, nu mă voi schimba pentru nimic în lume”, a spus sigură pe ea Narcisa Stănescu, înainte de a intra pe scenă.
Frumoasa Narcisa, în vârstă de 17 ani, i-a uimit pe jurați nu doar cu ochii verzi, ci și cu povestea ei fascinantă de viață. Promisă încă de la vârsta de 6 ani, tânăra a crescut împreună cu cel care în urmă cu 8 luni i-a devenit soț, astfel că, până a venit ziua nunții, cei doi adolescenți au ajuns să se îndrăgostească.
La nunta ca în povești Narcisa a purtat o rochie cu trenă lungă de câțiva metri și nu a avut voie să o dea jos timp de trei zile și trei nopți, cât a durat petrecerea. ”A fost de vis, am avut rochie frumoasă, de prințesă. La noi nunțile durează două zile și a treia zi se face un grătar și trebuie să țin rochia de mireasă trei zile și trei nopți. Am purtat rochia, bijuteriile, coroana și cocul exact așa cum erau. Doar machiajul am avut voie să mi-l refac”, a povestit încântată Narcisa.
Pentru că îi cunoștea pasiunea pentru muzică, proaspătul său soț a încurajat-o pe tânăra mireasă să ceară și părerea unor artiști cu experiență și astfel, familia de căldărari a ajuns la audițiile X Factor. ”Am o familie super tare, sunt foarte norocoasă că m-au încurajat”, a mai spus Narcisa, care în noaptea nunții i-a făcut soțului său un cadou deosebit – a interpretat pentru el melodia ”Je t`aime”. Momentul a fost cu atât mai special cu cât fata spune că, de obicei, evită să cânte când sunt alte persoane în jurul ei. ”Muzica este o parte din mine care acum vrea să se arate”, a mărturisit Narcisa.
Cum au reacționat Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. auzind această poveste de viață, dar mai ales care a fost decizia lor vizavi de prestația Narcisei, telespectatorii vor afla vinerea aceasta, de la ora 21.00, la Antena 1.