La urma urmei, The Beatles au scris unele dintre cele mai celebre melodii din toate timpurile, dar există un motiv pentru care un cântec precum „Yesterday” a devenit una dintre cele mai bune lucrări ale lor. Paul McCartney era considerat ca fiind atitudinea veselă din spatele celor de la Fab Four, așa că atunci când în sfârșit a lăsat acel văl la o parte și le-a arătat oamenilor forma inimii sale, a fost mai ușor să vadă adevăratul om din spatele tuturor lucrurilor.
Însă tristețea este un lucru greu de măsurat în majoritatea cântecelor. Fiecare își vede muzica preferată într-o lumină diferită, iar când privești cele mai bune melodii create vreodată este greu să înțelegi ceva ce atinge coarda sensibilă a cuiva și lasă rece pe altcineva. Dar, odată cu începutul anilor 1990, era clar că se punea mai multă emoție în rock and roll.
De la Nirvana la Britpop
Ascultând Nirvana, era clar că Kurt Cobain avea multe de exprimat. Nu totul era descifrabil dar moartea sa a aruncat o atenție deosebiă asupra unora dintre cele mai întunecate melodii ale sale, confirmând că aproape toate melodiile pe care le scria erau înfricoșător de reale, cum ar fi atunci când vorbește despre lipsa confortului de a fi trist.
Chiar și atunci când Marea Britanie a încercat să înveselească pe toată lumea cu mișcarea Britpop, nu este ca și cum nu ar fi existat trupe mai solemne. Oasis poate că și-a dorit ca toată lumea să simtă că poate trăi veșnic, dar au existat și trupe, precum Radiohead, care ne-au învățat cât de multă tristețe poate fi lăsată să iasă la iveală cu o chitară în mână. Și totuși, cumva, The Verve a reușit să facă ambele lucruri în același timp pe Urban Hymns.
Goana după cea mai tristă melodie
În ciuda unora dintre cele mai mari triumfuri artistice ale deceniului, „Bittersweet Symphony” nu a fost niciodată menită să fie una dintre cele mai optimiste melodii din toate timpurile. Richard Ashcroft vorbea despre ideea cuiva care muncește cât de mult poate și nu face niciodată nimic pentru sine, dar în afara acestui tip de depresie existențială, „The Drugs Don’t Work” a fost mult mai eficientă în a comunica acest mesaj.
Și când Dr. Harry Witchel clasifica melodiile pe baza unui „coeficient de declanșare a melodiei”, „The Drugs Don’t Work” a fost considerată cea mai tristă melodie rock care a ajuns vreodată pe primul loc. Dar ascultând versurile, există un motiv pentru care a eclipsat melodii precum „Everybody Hurts”, de la REM sau „Tears in Heaven”, de Eric Clapton.
Deși despărțirea în lacrimi a lui „Slowhand” de regretatul său fiu are potențialul de a-i umezi ochii chiar înainte ca acesta să înceapă să cânte, Ashcroft a dat peste ceva ce era mult prea comun pentru oamenii aflați la marginea societății. Din fericire, nu toată lumea a experimentat durerea după ce pierde un copil, dar cineva cu o problemă cu drogurile care ajunge să piardă această bătălie este mult prea familiar în industrie.
Așadar, deși The Verve poate că nu și-ar fi dorit să facă cea mai tristă melodie numărul unu din toate timpurile, are într-adevăr un mod excelent de a atinge umanitatea tuturor, înainte de orice altceva. Și când cineva se deschide atât de mult, nu există nicio modalitate prin care să poată fi atins, potrivit faroutmagazine.uk.