Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ceață densă în trei județe din Transilvania, luni dimineața

Ceață densă în trei județe din Transilvania, luni dimineața

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineața, o atenționare cod galben de ceață pentru județele Alba, Sibiu și Brașov.

Potrivit ANM, local ceața determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În județul Alba sunt sub avertizare localitățile Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Blaj, Ocna Mureș, Teiuș, Unirea, Vințu de Jos, Galda de Jos, Daia Română, Stremț, Sâncel, Șpring, Sântimbru, Ciugud, Șibot, Mirăslău, Săliștea, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Crăciunelu de Jos, Cergău, Roșia de Secaș, Rădești, Cut și Ohaba, iar în județul Braşov, localitățile Făgăraș, Mândra, Voila, Șercaia, Viștea, Ucea și Beclean.

În județul Sibiu, ceața densă este prezentă în localitățile Sibiu, Avrig, Tălmaciu, Săliște, Șelimbăr, Ocna Sibiului, Miercurea Sibiului, Porumbacu de Jos, Cristian, Șura Mare, Arpașu de Jos, Șura Mică, Apoldu de Jos, Cârța.

Avertizarea este valabilă până la ora 09.00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ceata transilvania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri