Jurnalul.ro Ştiri Externe Cehia: Premierul Andrej Babis respinge apelurile la demisie după acuzațiile de răpire și corupție

Cehia: Premierul Andrej Babis respinge apelurile la demisie după acuzațiile de răpire și corupție

Premierul ceh Andrej Babis se află sub presiuni tot mai mari ca urmare a acuzaţiilor de răpire şi corupţie care au apărut în această săptămână, dar a respins apelurile de a demisiona din funcţie, relatează miercuri agenţia dpa. 

Babis s-a întâlnit miercuri cu ministrul de interne Jan Hamacek, şeful partenerului său de coaliţie, partidul social-democrat CSSD, care a solicitat răspunsuri pe această temă. 

Babis, care este liderul partidului populist ANO, i-a spus lui Hamacek că nu vede nici un motiv să demisioneze, potrivit şefului partidului comunist KSCM, Vojtech Filip. 

Opoziţia a făcut apel la un vot de neîncredere, care ar putea avea loc la sfârşitul acestei săptămâni. Un protest faţă de Babis este prevăzut pentru joi. 

Potrivit unor relatări apărute la începutul acestei săptămâni, fiul lui Babis a afirmat că asociaţi ai tatălui său l-au luat cu forţa şi l-au dus anul trecut în peninsula Crimeea, anexată de către Rusia. Fiul lui Babis a mai spus că tatăl său l-a ameninţat că îl va interna într-o instituţie de psihiatrie. 

Premierul ceh a respins acuzaţiile, afirmând că fiul său, care locuieşte în prezent în Elveţia, este bolnav mintal şi a plecat din ţară de bunăvoie. 

Babis s-a întâlnit de asemenea miercuri cu liderul partidului de extrema dreaptă SPD, Tomio Okamura. Acesta a afirmat că a propus să preia rolul de partener de coaliţie dacă actuala coaliţie se va destrăma din cauza scandalului. 

Andrej Babis (64 de ani), un miliardar cu un imperiu uriaş în domeniul afacerilor şi care a devenit prim-ministru în 2017, se confruntă cu acuzaţii de corupţie. El este anchetat pentru fraudă în domeniul subvenţiilor, dar beneficiază de imunitate ca parlamentar.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri