Jurnalul.ro Sport Sporturi Cehia - România 2-2, în Fed Cup, după înfrângerea Mihaelei Buzărnescu în faţa Katerinei Siniakova

Cehia - România 2-2, în Fed Cup, după înfrângerea Mihaelei Buzărnescu în faţa Katerinei Siniakova

Echipele de Fed Cup ale României şi Cehiei se află la egalitate, scor 2-2, după ce Mihaela Buzărnescu, numărul 29 mondial, a pierdut în faţa Katerinei Siniakova (44 WTA), scor 4-6, 2-6, în ultima partidă de simplu a întâlnirii din sferturile de finală ale Grupei Mondiale care se desfăşoară la Ostrava.

Buzărnescu a cedat acest meci într-o oră şi 26 de minute.

Jucătoarea română a început partida foarte încrezătoare şi s-a distanţat rapid la 3-0 în primul set. A urmat însă o cădere în jocul ei, iar Siniakova a profitat la maximum, reuşind două break-uri consecutive şi impunându-se în cele din urmă cu 6-4.

În setul al doilea serviciul a continuat să fie punctul slab al jucătoarei române care s-a văzut condusă cu 3-1 şi apoi 5-2. După 36 de minute, Katerina Siniakova s-a impus cu 6-2 şi a trimis întâlnirea Cehia - România în partida decisivă de dublu.

În această întâlnire, Buzărnescu a reuşit doar 7 lovituri câştigătoare, a făcut 21 de greşeli neforţate şi 7 duble greşeli, fără să realizeze niciun as. De partea celalaltă, statistica jucătoarei din Cehia a fost următoarea: 3 aşi, 13 lovituri câştigătoare, 26 greşeli neforţate şi 2 duble greşeli. Cel mai rapid serviciu al jucătoarei române a fost de 171 km/h, în timp ce al Katerinei Siniakova a fost de 177 km/h.

În partidele de sâmbătă, Karolina Pliskova a învins-o pe Mihaela Buzărnescu cu 6-1, 6-4, iar Simona Halep a dispus cu 6-4, 6-0 de Katerina Siniakova. Duminică, Simona Halep a trecut în trei seturi, 6-4, 5-7, 6-4, de Karolina Pliskova.

Meciul de dublu va opune perechile Irina Begu/Monica Niculescu - Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova.

Lotul echipei României de Fed Cup pentru întâlnirea de la sfârşitul săptămânii este format din jucătoarele Simona Halep (numărul 3 WTA), Mihaela Buzărnescu (29 WTA), Irina Camelia Begu (75 WTA), Ana Bogdan (105 WTA) şi Monica Niculescu (106 WTA).

Din echipa Cehiei fac parte jucătoarele Karolina Pliskova (5 WTA), Katerina Siniakova (nr. 1 în clasamentul de dublu WTA), Barbora Krejcikova (nr. 2 în clasamentul de dublu WTA) şi Marketa Vondrousova (nr. 72 WTA).

Cehia a câştigat ambele meciuri jucate cu România până acum în Fed Cup, în 1980 în Berlinul de Vest, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 2016, la Cluj-Napoca, scor 3-2, în primul tur al Grupei Mondiale.
AGERPRES

Subiecte în articol: Mihaela Buzărnescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri