Jurnalul.ro Timp liber Casa Cei mai frumoși copaci pentru o grădină de vis

Cei mai frumoși copaci pentru o grădină de vis

de Redacția Jurnalul    |   

Copacii decorativi dau o frumusețe aparte grădinii tale și poți să-i alegi în funcție de tema pe care o alegi sau de scopul pentru care vrei să-i plantezi. Însă nu trebuie să pierzi din vedere provocările vremii, în țara noastră existând 4 anotimpuri și diferențe mari de temperatură.

Iată astfel 6 cei mai frumoși copaci pentru curtea și grădina ta:

1. Magnolie

Există mai multe specii de magnolie, iar florile lor magnifice au dimensiuni și culori diferite, de la alb-crem, la al-ciclame.  Unele soiuri cresc înalte, în timp ce altele rămân mai mici.  Astfel că Magnolia Macrophylla  impresionează prin mărimea, frumusețea și parfumul florilor, fiind distinsă cu Award of Garden Merit al Royal Horticultural Society. Poate ajunge până la 12 m înălțime, iar diametrul coroanei la 8 m.

Magnoliilor le place căldura dar sunt rezistente la frig, preeferând solurile acide, bine drenate.

2. Arțar japonez

Acesta estep otrivit pentru spațiile mai mici. Specia Bloodgood dă personalitate curții tale toamnai datorită frunzelor care sunt verzi vara și își schimbă apoi culoarea în roșu intens. 

3. Cireș japonez

Cireșul japonez nu este pretențios însă arată extraordinar. Culoarea florilor diferă în funcție de specie. Soiul Brilliant are floriculoare roz care apoi devin albe. Florile din specia Ruby au culoarea roz-rubiniu.. Este important să știi că cireșul japonez nu face niciodată fructe. 

4. Arbust de plută

Frunzele acestuia se colorează în roșu carmin. Rezistă la îngheț și poate fi plantat în curte sau în ghiveci. Este ușor de îngrijit și arată spectaculos tot anul. 

5. Ginkgo Biloba

Este unul dintre cei mai apreciați și longevivi copaci din lume. Poate ajunge însă la 30 m la maturitate, ceea ce înseamnă că are nevoie de spați. Beneficiile sale asupra sănătății sunt extraordinare. 

6. Chiparos

Este rezistent și se adaptează ușor la majoritatea tipurilor de sol, este înalt și elegant, cu un frunziș verde tot anul, scrie agerpres.ro.

Subiecte în articol: copac grădina frumos curte
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri