Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș în estul Afganistanului

Cel puțin 11 persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaș în estul Afganistanului

Cel puţin 11 persoane au fost ucise duminică într-un atentat sinucigaş împotriva casei unui ales local la Jalalabad, cel mai mare oraş din estul Afganistanului, au informat autorităţile locale, relatează AFP.

"Unsprezece persoane au fost ucise şi alte 13 au fost rănite", a declarat Zabiullah Zemarad, un membru al consiliului provincial din Nangarhar. Atacul a avut loc în timpul unei "jirga", o adunare a liderilor tribali, la locuinţa lui Obaidullah Shinwari, un alt membru al consiliului provincial.

Potrivit unui purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Nangarhar, în atac ar fi fost ucis şi fiul lui Obaidullah Shinwari, iar 12 persoane, între care şi alesul local, ar fi fost răniţi, relatează Reuters.

Pentru moment, nicio grupare nu a revendicat atentatul comis la câteva zile după un atac sângeros asupra consulatului Pakistanului din acelaşi oraş.

În ultimele săptămâni au avut loc mai multe atacuri cu bombă în Afganistan, în momentul în care se depun eforturi intense pentru reluarea procesului de pace cu talibanii.


Sursa: AGERPRES 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri