Cel puţin patru persoane au fost ucise sâmbătă într-un schimb de focuri în apropierea unei sinagogi din oraşul Pittsburgh, statul Pennsylvania, au informat mass-media din SUA, relatează AFP.
Televiziunea afiliată canalului CBS a raportat şapte morţi, între care doi poliţişti, în timp ce Fox News Pittsburgh s-a referit la patru persoane împuşcate în apropierea sinagogii "Arborele vieţii", unde credincioşii se adunaseră pentru o slujbă religioasă.
Mai înainte, autorităţile locale au anunţat că poliţia încerca să captureze un individ înarmat zărit în apropierea unei sinagogi într-un cartier din oraşul Pittsburgh.
"Există un trăgător în zona Wilkins şi Shady. Evitaţi zona", au anunţat într-un mesaj pe Twitter serviciile de securitate publică ale oraşului.