Cele mai moderne abatoare ale României, date la fier vechi. Zootehnia, povestea unui dezastru programat

Anii în care România reuşise să se impună ca un exportator de carne de porc au trecut demult şi nici nu avem vreun semn că ei ar reveni prea curând. Am ajuns să importăm 35% din necesarul de consum de carne de porc, iar dacă luăm în calcul şi purceii importanţi ajungem la un procent de 50%. Aducem de afară 34% din necesarul de carne de pasăre şi 9% din cel de ouă pentru consum, în timp ce efectivele noastre le-am decimat. Statisticile arată că în România carnea de porc este vedeta importurilor agroalimentare şi dacă fermierii nu pot creşte atâţia porci cât ar putea mânca românii, nici abatorizarea lor nu mai este o treabă simplă în România după ce zece de astfel de unităţi au fost trimise la fier vechi pe motiv că nu corespundeau  normelor europene. În realitate, lucrurile nu stăteau chiar aşa, dar piaţa internă trebuia câştigată de importuri.

Înainte de 1989 în România se creşteau peste 14 milioane de porci şi şase milioane de bovine După 1990 marile complexuri zootehnice şi-au închis, rând pe rând, porţile sugrumate de o politică agricolă greşită. Până în anul 2004 pierdusem mai bine de jumătate din efectiv, în condiţiile în care Polonia şi Ungaria îşi dezvoltau sectorul de creştere al porcilor, alegând modelul ţărilor din Uniunea Europeană care stimulau dezvoltarea lui. Din incompetenţă sau prostie, deşi putem merge cu supoziţiile chiar mai departe, sub masca promovării liberei concurenţe, autorităţiile statului au împins la faliment fermele autohtone lăsându-le fără protecţie în faţa importurilor ieftine.

Importurile masive de carne subvenţionată

Deşi alte ţări au ales să sprijine puternic sectorul zootehnic, România a ales o politică exact contrară. Rezultatul a fost că acestea au acumulta datorii foarte mari, mai ales în perioada 1996-2002 din cauza concurenţei făcute de importurile masive de carne subvenţionată. În timp ce erau forţaţi să vândă în pierdere şi accesul la credite pentru investiţii erau blocat din cauza bonităţii. A fost reţeta perfectă pentru distrugerea marilor ferme de creştere a animalelor. ”La fel de grav este că în această perioadă a fost distrusă şi cercetarea românească din sectorul zootehnic care era foarte dezvoltată în acea perioadă”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA)-SINDALIMENTA. Acum am ajuns la o bază de producţie de aproximativ 350.000 de scroafe, dar pentru a acoperi consumul piaţei interne ar trebui ca acest număr să fie dublat.

O încercare eşuată din cauza preţului

Prin anul 2005, în încercarea de a redresa sectorul de creştere a suinelor, au fost înfiinţate mai multe ferme cu o capacitate de 40.000 de capete, construite pe fonduri europene. Toate aceste ferme formau un holding care avea şi un abator cu o capacitate de tăiere de câteva mii de capete. Au fost stabilite grafice clare de tăiere zilnice, iar preţurile de vânzare erau impuse de conducerea holdingului. Afacerea a funcţionat doar doi ani de zile. Nemulţumiţi de faptul că holdingul impunea un preţ la vânzare porcului în viu către abator, proprietarii fermelor care intrau în componenţa sa au vrut să-şi vândă animalele pe piaţa liberă, sperând că vor câştiga mai mult. Dar calculul lor s-a dovedit a fi greşit şi proiectul a picat.

475 milioane de euro au costat în 2017 importurile de carne de porc şi a exportat de 8,5 ori mai puţin, de circa 56 milioane de euro, potrivit datelor Eurostat

Mai gustoasă, dar prea puţină

Carne de porc românească este mult mai gustoasă decât cea care ne îmbie pe rafturile supermarketurilor, cel puţin şi numai pentru faptul că ea ajunge mult mai repede în galantare şi nu este congelată. Chiar dacă unele dintre aceste  supermarketuri au început să aibă rafturi dedicate produselor româneşti din carne de porc, le este greu să se aprovizioneze cu marfa pentru că nu li se poate furniza ritmic şi la cantităţile cerute. Problema este la fermele noastre care sunt de dimensiuni mici şi produc puţin. Lucrurile se mişcă foarte lent pentru că intratul în asociaţii nu este văzut cu ochi buni de foarte mulţi.

Evoluţia efectivelor de animale şi păsări (mii capete):

Specie        2004 2005 2010 2016 2017

Porcine      6.495         6.622         5.387         4.707         4.406

Ovine şi caprine            8.404         8.921         9.623         11.358       11.485

Păsări         79.360       79.018       78.867       40.833       38.312

Efectivele de animale si păsări existente la 1 decembrie 2017 comparativ cu 1 decembrie 2016 (mii capete)

Modelul românesc: zootehnia fără abatoare

Zootehnia românească s-a mai confruntat cu o problemă care a dus la o nouă reducere drastică a efectivelor.  Am rămas aproape fără abatoare. Nu mai puţin de 30 de abatoare au fost închise şi expediate la REMAT. Majoritatea dintre ele aveau tehnologii de ultimă oră, multe fiind construite cu finanţări externe şi erau agreate internaţional. Până în anul 2000 multe au căzut pentru că au devenit nerentabile, în special din cauza importurilor masive, iar decapitalizarea le-a împiedicat să investească în modernizări. Pe de altă parte, le-au crescut costurile cu utilităţile care la noi în acei ani s-au scumpit în ritm galopant.

La cât se ridică paguba provocată statului român prin distrugerea abatoarelor nu mai poate să spună nimeni astăzi, dar cu siguranţă vorbim de câteva miliare de euro.

 „Guvernele din acei ani nu au avut nicio strategie pentru salvarea acestor unităţi pentru că interesul era clar. Să se abatorizeze cât mai puţin şi din afară să se aducă cât mai multă carne”, potrivit lui Dragoş Frumosu. Acum am ajuns în situaţia să avem câte un abator pe judeţ cu capacitate mare de tăieri şi, eventual unul sau două micuţe. Pentru fermieri, găsirea unui abator disponibil să le preia animalele este deja o piatră de încercare. Pe de altă parte, abatorizarea le introduce acum şi costuri suplimentare cu transportul animalelor pentru că abatoarele se află la distanţe mai mari.

Suntem dependenţi de importurile de furaje

În 1990 produceam 11 milioane de tone de furaje la o producţie de 20 milioane de tone de cereale, iar de ani buni suntem în situaţia  de a importa furaje într-un procent foarte mare pentru acoperirea necesarului de hrană destinată animalelor. Nu mai avem nici măcar fabrici pentru nutreţuri concentrale pentru a face faţă cererii de consum, iar pe de altă parte, spune preşedintele ROMALIMENTA, în România aproape că nu mai avem culture furajere, mult mai profitabile fiind culturile cerealiere, care aduc un câştig imediat, cel puţin pentru cei câţiva intermediari care domină piaţa autohtonă. Acum doar circa 30% din producţia de cereale se foloseşte pentru producerea furajelor.

Putem cultiva soia, dar aducem de afară şrot

România a interzis culturile de soia modificate genetic, în condiţiile în care majoritatea nutreţurilor combinate importate conţin soia modificată genetic. Pe de altă parte, avem printre cele mai bune condiţii pedoclimatice din Europa pentru a produce soia, din care se face şrotul de soia, principala sursă de proteină în zootehnie, iar acum câţiva ani aveam toate şansele să devenim un exportator important. Până prin 2006 devenisem principalul producător de soia de pe continent, dar nu am ştiut să ne fructificăm avantajul şi am devenit noi mari importatori de şrot de soia. Anual, Europa import circa 50 de milioane de tone de şrot de soia, din care două milioane de tone ajung în România,  potrivit lui Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Potrivit acestuia, pentru a putea produce soia România are nevoie de irigaţii pentru că această cultură are nevoie de multă apă, iar noi sistemele de udat le-am distrus.  Pentru a ne asigura necesarul intern ar trebui o suprafaţă cultivată de circa 700.000 de hectare.

 Zootehnia, o creştere de doar 2% anul trecut

Valoarea producţiei agricole a ajuns la 17,8 miliarde de euro în 2017, potrivit datelor estimative afişate  de Eurostat, cu 15%, respectiv 2,4 mld. euro, mai mult faţă de anul precedent. În ciuda acestei creşteri consistente,  sectorul zootehnic a avut o creştere extreme de mică, de circa 2%, de la 3,78 miliarde de euro  în 2016 la 3,85 miliarde de euro în 2017. În 2015 această valoare ajunsese la 3,9 miliarde de euro, după ce scăzuse cu circa 4% faţă de 2015. Valoarea din 2017 ne-a plasat abia pe locul 12 în rândul‚ ţărilor membre UE, cu specificaţia că după numărul de ovine şi caprine ne situam pe locul patru, după ce acestea  au ajuns  la 11485,1 mii capete în 20017, respectiv cu 36,6% mai mult faţă de 2006. Nu acelaşi lucru se poate spune despre efectivele de bovine şi de porcine care au scăzut cu 31%, respectiv 35% în aceeaşi perioadă.

România importă în prezent circa 80% din purceii pentru îngrăşare din cauza faptului că noi nu mai avem efective de matcă. Proiectul iniţiat de Guvern privind "Programului carne de porc din fermele romanesti" prin care se acordau subvenţii de 10.000 euro pentru porcii graşi care se livrează şi se clasifică în abatoare autorizate era foarte bun, pentru că acolo se vorbea şi despre efectivele de reproducţie. S-a ales praful de acest program din cauza preşedintelui Iohannis.

Laurenţiu Baciu, preşedintele Lapar

Consider că prin măsurile luate în România după 1995 agricultura noastră a fost distrusă cu bună ştiinţă pentru că ea ar fi fost un mare concurent pentru agricultura ţărilor din Europa de Vest. Aşa, noi am devenit o piaţă de desfacere pentru ei.

Dragoş Frumosu, preşedintele SINDALIMENTA

1.Crescătorii de porci se plâng că sunt concuraţi de importurile de carne ieftină din ţări care alocă subvenţii mult mai mari producătorilor

2.Chiar dacă sectorul de creştere a bovinelor a înregistrat anul trecut o scădere a numărului de capete, specialiştii spun că el a început să-şi revină, datorită investiţiilor făcute

3.Sectorul zootehnic de creştere a păsărilor este departe de potenţialul pe care îl are România, el nereuşind încă să asigure consumul intern

4.Pentru fermieri abatorizarea este o mare problemă pentru că numărul abatoarelor este foarte mic