Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Costel Vînătoru e inima și mintea Băncii de semințe din Crângul Buzăului, vătaf peste o bogăție inestimabilă care, îngrijită cum se cuvine, ne-ar putea ajuta să trăim mult și bine, sănătoși adică și indiferenți la interesele marilor puteri economice ce strivesc sub tutela lor mutantă sute de piețe de desfacere, milioane, miliarde de oameni. „Avem aici mai mult aur decât are Isărescu în bancă!”, lansează scurt Vînătoru, iar mâna lui, opintită de patru decenii în răsaduri și rădăcini, se desface într-un evantai-lopată spre un fost grajd amenajat azi ca depozit național de semințe. Doi ochi deprinși cu miracolele microscoapelor mă privesc în ochi, iar spovedania se leagă în noduri tari: „Avem nevoie de laboratoare, de o clădire potrivită pentru adăpostirea băncii de semințe… Salariile cercetătorilor, doctori în horticultură, șefi de promoție, sunt la jumătatea celor ale unor casierițe de supermarket…”.
- Jurnalul: Bine v-am regăsit, stimate domnule Costel Vînătoru, într-un loc, iată, mai mult decât încântător, de o frumusețe aparte și de o utilitate neapărată, chiar imediată. Am venit să vorbim, evident, despre plante, despre importanța lor în alimentația noastră, dar și despre oamenii care le îngrijesc, cercetătorii care le studiază. Povestiți-ne mai întâi cum ați găsit această grădină, acest ochi de poiană?
- Costel Vînătoru: Suntem într-un loc potrivit pentru o bancă de gene reprezentativă pentru România. Ne aflăm în pădurea Crâng din Buzău, în mijlocul orașului. Da, chiar așa, această pădure se află în oraș și se întinde pe 180 de hectare, cărora li se adaugă alte zece hectare de parc. Eh, noi ne aflăm chiar pe linia dintre parc și pădure. Am ajuns prima oară aici în 2019, când am obținut Hotărârea de Guvern 690. Am stat atunci doar o singură zi însă. Seara, după program, undeva aproape de ora 20.00, am aflat că fusesem deja demis, cu tot cu echipa mea. Nu ne mai rămânea decât să revenim la unitatea veche, la Stațiunea de Cercetare Legumicolă Buzău. A trebuit să ne umilim puțin ca să fim reprimiți acolo, în acel loc în care am ajuns de copil, unde am activat vreme de aproape 38 de ani.
Vulpea în seră
- O viață!
- Acolo fusese unicul meu loc de muncă, am parcurs toate etapele, de la muncitor și șef de echipă, la tehnician inginer, cercetător științific gradul 1 și, în final, director. Tot acolo am înființat primul laborator de genetică, ameliorare și conservare a biodiversității din domeniul legumiculturii din România. A fost practic placa turnantă pentru banca de gene de aici, pentru că am început cu un laborator de conservare a biodiversității, gândindu-mă să-l dezvolt ulterior într-o bancă de gene. Visul meu era ca acolo să facem Banca de Resurse Genetice Vegetale, dar nu a fost să fie.
- De ce?
- Nu am fost acceptați, nu s-a dorit ca Banca să fie construită acolo. Am avut mult de suferit… Până la urmă, domnul primar Toma a înțeles că trebuie să facem acest proiect la Buzău, ne-a oferit locul din Crâng, am venit, am văzut și am fost demis, cum vă spuneam, după doar o zi. Construcțiile, sediul, curtea pe care le vedeți acum aici au rămas fără stăpân. Spațiul a fost distrus rapid, în totalitate: gardurile - spulberate, clădirile - debranșate de la utilități, lăsate în paragină. Aici, în sera din față, dormea o vulpe. N-avea nicio frică. Căprioarele stăpâneau curtea.
Două scaune, un făraș și o mătură
- Căprioarele?
- Se sălbăticise totul, domnule Saiu! Înăuntru, unde stăm noi acum, în birourile de astăzi, arăta jalnic. Pe geamurile deschise, sparte, pătrunseseră păsări, insecte, praf, mizerie. Multe păsări muriseră înăuntru. Ce să mai, puteai să torni filme de groază… În seara în care s-a aflat că am fost „reabilitați” și, deci, ne puteam întoarce aici, am dat o fugă cu soția la supermarket. Ce încântată mai era doamna Vînătoru!
- Păi?
- Cum să vă spun, eu nu sunt un exemplu bun pentru colegii mei și pentru cei tineri, pentru că în cei 40 de ani de activitate - mai sunt câteva luni și fac 40 de ani -, nu am avut concediu decât vreo trei săptămâni și jumătate. Am mai lipsit două săptămâni când am fost internat în spital pentru o problemă de sănătate. Practic toată viața mea, de dimineață și până seara, uneori până noaptea, și în zi de sărbătoare, și după program, am fost la serviciu. Eh, și când a auzit soția că mergem la supermarket, nu prea-i venea să creadă, se și îmbujorase, așa, la față. Cum de fac eu această solicitare, să mergem împreună la magazin… Și am mers. Dânsa s-a oprit la un stand de flori, era așa de entuziasmată, iar eu am mers să caut două scaune, un făraș, o mătură… Când m-a văzut cu astea în cărucior, nedumerită, mi-a spus că avem scaune acasă, de ce le iau… Le-am înșfăcat, le-am pus în mașină și le-am adus-o aici, unde erau păsările moarte prin camere. Trebuia să instalez scaunele, să mătur un pic, doar veneau și alți oameni a doua zi la serviciu. Când a văzut soția cum arată locul, a început să plângă: „Cum, ai plecat de la Stațiune să faci bancă de gene, ai lăsat acolo 60 de soiuri omologate și alte mii de linii în curs de omologare și ai venit aici, unde pândesc vulpile și ciorile înțepenite de moarte?!”
Rotație la laptop
- Cum ați convins-o să vă susțină?
- N-a fost ușor. M-a certat, că am făcut o mare greșeală, o prostie, că trebuia să rămân la Stațiune, că nu mai aveam mult până la pensie… Avea poate dreptate. Eu am îmbărbătat-o însă, i-am promis că voi face un loc frumos și aici. M-a crezut și m-a susținut până la urmă, ce să facă?! Mi-a și spus văzând energia mea: „Știi masa aceea micuță, pe care voiam s-o dăm pentru că nu ne mai folosește la nimic? Nu-ți trebuie aici? Ia-o!” Apoi: „Are și mama un dulap de care nu știe cum să scape. P-ăla nu-l vrei?” „Îl vreau!”, i-am zis. Păi, n-aveam nimic aici, eram ca amărâții aceia care adună fel de fel de lucruri de la containere. Dacă ne-ați fi văzut în primele zile… Stăteam prin rotație pe scaune și foloseam un singur laptop, calculator adus de mine de acasă. Ne-am organizat cum am putut, ne-am împărțit activitățile: „Bianca, ai depus cererea pentru lumină, care sunt veștile?”. „Așteptăm soluționarea”. „Gianina, ai fost la gaze? Care e situația?”. „Așteptăm rezolvarea”. Ne bucuram ca niște copii mici pentru fiecare victorie. Așa am rebranșat totul, am asigurat alimentarea cu apă, cu electricitate, cu gaze. La gaze a fost cel mai greu, a durat foarte mult, am stat sub amenințarea frigului. Dar am găsit și acolo oameni de bună-credință și într-un final am reușit să avem toate utilitățile. A fost primul nostru obiectiv, după care am început să curățăm curtea și să săpăm pământul. Am scos 60 de tone de gunoaie, de betoane, de borduri sparte, de plase sudate și copaci crescuți haotic. Când am terminat de curățat părea că nu mai este suficient pământ. Am adus atunci mai bine de 100 de mașini mari cu țărână. A fost o muncă grea, dar am reușit.
Banca din staul
- Ce suprafață aveți aici?
- Aici, la sediul Băncii, sunt cam două hectare, dar mai deținem alte zece hectare undeva pe Transilvaniei, în vecinătate, pământ pentru multiplicarea și regenerarea plantelor. Din păcate, acolo n-am mai avut forță să amenajăm cum se cuvine. Nici gard nu-i. Doar am curățat locul, l-am pregătit. Sperăm ca anul acesta să facem funcțional și acel teren. E mult de muncă și acolo, mult de investit. E nevoie de un punct unde să putem adăposti utilajele, sculele etc. Eh, așa am început, în condiții foarte grele. Domnul primar Constantin Toma e singurul care a înțeles importanța proiectului și ne-a sprijinit după puteri. Și n-o spun din complezență, chiar ne-a ajutat. Cu migală și ambiție am reușit să schimbăm niște ruine în ceva acceptabil, doar vedeți. Așadar, în 2021 am primit permisiunea oficială de a ne înhăma la munca de cercetare, de creare a Băncii. Am fost la început trei oameni, apoi șapte, ușor-ușor am ajuns la nouăsprezece.
- 19 angajați lucrează acum la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău?
- Între timp ne-am mai redus un pic numărul. Am pierdut o colegă, ne-a părăsit prematur, răpusă de o boală cruntă. O alta este tot la fel, bolnavă, acasă, iar un alt coleg a plecat spre alte zări. Suntem 16 oameni activi în câmpul muncii. Dar haideți să vă arăt laboratoarele, serele, munca noastră!
Boala cu repetiție a României
- Haideți (și-am ieșit într-o inspecție de două ore)!
- Aici, de pildă, avem o clădire unde păstrăm tezaurul României. Și eu țin foarte mult la ideea aceasta, la cuvântul acesta: tezaur. Semințele acestea, domnule Saiu, au valoare de patrimoniu, de tezaur, sunt mult mai valoroase decât tezaurul Băncii Naționale. De ce? Pentru că acolo vorbim de niște cantități mari de bani, de aur, de valori care pot fi devalorizate artificial la bursă, ori pot fi valorificate și am luat o sumă de bani și atâta, pe câtă vreme semințele acestea sunt mai importante, pentru că ele constituie pâinea noastră cea de toate zilele, pot fi multiplicate, adică pot produce în permanență.
- Și aurul produce, dacă-i bine investit.
- Ca să avem dimensiunea valorii acestor resurse asupra cărora discutăm noi aici, propun să ne gândim la două lucruri. În primul rând, care sunt banii care pleacă din România pentru necesarul anual de semințe. Dacă am face o evaluare cinstită, am constata că din România ies an de an, pentru resurse genetice, sume impresionant de mari, echivalente cu PIB-ul pentru apărare. Deci sunt sume foarte mari. Problema e gravă, suntem ca un bolnav de diabet dependent de medicamente. An de an, la fiecare ciclu de producție, România cumpără semințe, e dependentă de aceste importuri. În loc să-și producă propriile resurse și să le și folosească, ia de la alții, calitatea lăsând de cele mai multe ori de dorit. Sigur, e vorba aici de partea comercială, poate n-ar trebui să ne intereseze pe noi atât de mult, doar suntem responsabili cu conservarea acestor resurse proprii pe termen mediu și lung. Valoarea acestor semințe pe care le protejăm la Buzău este dată de structura genetică, de valoarea genetică, pentru că aici avem gene unice, avem resurse genetice unice pe care le-am păstrat și care nu trebuie să fie expuse pericolului de a fi sustrase, înstrăinate. Ele trebuie să rămână sub steagul României și să fie recunoscute de ceilalți drept creații românești. Numai pentru simplul fapt că valorează o avere și trebuie să le păzim atent. De exemplu, în urmă cu vreo 15 ani o firmă din Israel a vândut o genă către o companie de peste Ocean la un preț exorbitant.
O singură genă poate valora cât tot pământul arabil al țării
- Mai precis?
- A fost vândută cu atât de mulți bani încât puteai cumpăra tot pământul arabil al României, care este apreciat cam la 10 milioane de hectare. E vorba de o genă care asigură acum rezistența la păstrare a fructului. Practic rezistă foarte mult timp pe raft, la vânzare, fără să se altereze. Eh, iată că noi, aici, în mai bine de 20.000 de soiuri pe care le avem până acum în conservare, avem mii și milioane de gene. Una dintre ele, pe care astăzi poate nici n-o cunoaștem, ar putea atinge în timp valori inestimabile. În lumea științifică de astăzi nu se mai vând soiuri, ci gene, deci practic se izolează gene și se comercializează, iar genele acestea izolate sunt vândute la valori foarte, foarte mari. Iar noi avem un astfel de tezaur, tezaur care acum este adăpostit într-un grajd.
- Într-un grajd?!
- Un fost grajd pe care l-am reamenajat. Dacă vă arăt niște poze și filmulețe, să vă lămuriți cum arăta înainte… Sigur, am stat mult pe gânduri. Ce să facem, să demolăm această clădire? Sau s-o reparăm? Am calculat, ne costa foarte mult demolarea, așa că am luat inventarul grajdului, l-am recompartimentat și am început reparațiile. Ne-au ajutat oameni înțelegători, au făcut voluntariat, muncă patriotică. Așa că astăzi acest grajd adăpostește tezaurul de semințe, de viață a României. Sigur, am împărțit funcțional foarte bine, cred eu, acest grajd. În compartimentele unde erau ținuți cândva porcii, căluții și alte asemenea, sunt acum camera frigiderelor, unde păstrăm semințe pe o perioadă mai lungă, laboratoare de conservare, colecții de lucru, o sală unde instruim copiii în arta horticulturii etc. Ce să facem? Aceste reasamblări, adaptări, recondiționări sper să ne ajute să facem pasul către proiectul cel mare, visul nostru.
Arheologie genetică
- Visul?
- Visul nostru este să realizăm o clădire modernă în care să includem 10 laboratoare. Acum avem trei. Sigur, o clădire care să fie funcțională, cu flux tehnologic bine pus la punct, cu celule de păstrare pe termen mediu și lung, construite după standardele FAO. Am muta cele 8 sere pe care le avem aici pe Transilvaniei, iar aici am ridica o singură seră modernă, automatizată, demnă de o bancă de semințe reprezentativă pentru România. Pentru că instituția noastră chiar reprezintă România, prin lucrările ei științifice, la înalt nivel internațional. Zilele acestea, de exemplu, ne-au fost acceptate la Congresul Mondial de Horticultură din Japonia șase lucrări. Sperăm ca o parte dintre noi să ajungă la acest congres, care se ține din patru în patru ani și este cel mai înalt for științific al Terrei pe zona noastră de cercetare. E o bucurie că lucrările au fost acceptate. Bine ar fi să fim și prezenți și lucrările să se bucure de succes. La fel, am participat la saloane de invenții și de inventică, de unde am adus acasă mai multe medalii de aur. Și totul grație creațiilor noastre de aici, din Crâng. E o muncă specială de arheologie genetică, trudă pe care o faci pe două canale: prin informare, deci prin cărți - și avem cărți de la 1653, de la Jurnalul de călătorie al lui Paul de Alep până încoace, aproape de vremurile noastre. Deținem în jur de 6 tone de cărți de specialitate pe care, din păcate, le-am depozitat în condiții improprii, într-un pod al grajdului despre care am povestit mai devreme. Ele trebuie scanate, pentru a putea fi utilizate rapid în munca de cercetare.
- Dintr-un loc plăcut ochiului, cum l-am văzut în primele clipe, s-a transformat într-unul impropriu pentru o bancă de semințe.
- Mai bine decât nimic, domnule Saiu. Dar trebuie să construim ceva mult mai bun, ancorat în realitățile secolului nostru. Deja suntem în mare întârziere. Dar să revenim la cel de-al doilea canal. Deci, mai întâi avem partea aceasta de informare, apoi e musai să avem cât mai multe resurse genetice, să putem îngriji, evalua, selecta, elimina ceea ce este tipic și salva ceea ce este original, creația cu caracteristicile redate de autorul la care am citit inițial.
Ceapa-țeapă de la americani
- Ce migăleală!
- Nu este o muncă simplă, ci una de lungă durată. Așa am restaurant însă vestita Ceapă de Buzău, pe care o pierdusem dacă vă vine să credeți.
- Adică n-o revendicasem în catastifele oficiale internaționale, dar o plantam în grădină la țară?
- Noi am pierdut ceapa autentică de Buzău, tocmai din acest motiv ne-am străduit s-o restaurăm, s-o reobținem. Vorbesc de Ceapa aurie de Buzău, prima creație românească înscrisă în catalogul internațional, care se înmulțește direct din sămânță. Practic, se cultivă direct din sămânță.
- Dar cum ați (re)obținut soiul, dacă nu mai aveați semințe din acel soi?
- Am reușit să aduc 50 de semințe, după aproape doi ani de corespondență și de schimburi de adrese cu Banca de Gene a Statelor Unite ale Americii - uitați aici documentația. Bine, am mai strâns și de prin țară, am scotocit toată România.
- Adică, americanii aveau și au Ceapă de Buzău, pe când România o pierduse. Mă mir că n-o aveau și germanii. La câte au luat de aici în Al Doilea Război Mondial…
- Am solicitat semințe de ceapă și de la Banca de Gene a Germaniei, dar n-am găsit. La ei am aflat în schimb tomate Țigănești, tomate Aurora, tomate Bizon, soiuri de vinete românești, pătlăgele… Dar trebuie să știți ceva deosebit de important: deși aceste bănci ne trimit semințe în baza protocolului, la schimb, ori prin donații, puritatea, autenticitatea lor lasă de dorit. Ei știu că noi am pierdut aceste resurse, încearcă să respecte protocolul, îți donează, dar nu-ți dau ceva autentic. Nimeni, niciodată nu o să-ți ofere ceva foarte bun, ci doar un derivat, un hibrid inferior originalului. De cele mai multe ori, creațiile autentice dintr-un loc cum este România, odată încăpute pe mâinile altora, ajung să fie rebotezate și înscrise în cataloagele lor. Gata, devin germane, americane, nu mai sunt românești. Au aceleași proprietăți, dar alt nume. Intră în patrimoniul lor, apoi în cataloagele oficiale. Așa le pierdem, așa am pierdut și faimoasa tomată Inimă de bou.
Leafă de cercetător, salariu de casieriță
- Și pe aceasta am pierdut-o?
- Evident. Am reușit s-o salvez ca soi și pe aceasta - și aș putea să scriu o carte despre cum am făcut asta -, dar în catalogul internațional Inima de bou a fost înscrisă de Italia. La fel cum Inima de bivol a fost înscrisă de Bulgaria.
- Părem cei mai proști din curtea școlii: avem bogăție de resurse, dar le risipim, le pierdem, le vindem altora, le tranzacționăm, ne sunt luate cu japca…
- Nu conștientizăm importanța acestor resurse. Nu mizăm mare lucru pe Cercetare. Să vă dau un exemplu: avem în România două bănci de semințe, una aici, la Buzău, una la Suceava. În Crâng, unde ne aflăm acum, sunt 19 angajați. Așa scrie în acte. De fapt, mai sunt 16, doar v-am spus. Spre comparație, Banca Națională de Gene a Germaniei are 485 de salariați, iar bugetul ei pe anul trecut a fost de 35 de milioane de euro. Noi ne aflăm aproape la jumătatea anului, dar pentru Banca de semințe de la Buzău n-a fost stabilit încă bugetul. Nu mai vorbesc de hârțogăraia din România care face câteodată ca, deși cu banii în cont, să nu poți achiziționa un aparat, un secvențiator de AND, de pildă, decât așteptând anumite licitații. Și uite așa te pomenești că nu mai există pe piață aparatul. La finalul anului nu-ți rămâne decât să dai banii înapoi. Apoi, avem personal puțin, domnule Saiu, și o grilă de salarizare foarte proastă. Din nou un exemplu concludent: avem angajată o cercetătoare cu doctorat gradul III, cu lucrări științifice internaționale, recompensată cu Premiul Academiei Române, cu brevete, invenții și așa mai departe. Știți ce leafă are? Undeva sub 3.500 de lei pe lună. Și ceea ce este trist, atunci când o rog să facem ceva în plus, îmi spune: „Da, domnu’ Vînătoru, știu că trebuie să muncim și să o facem și pe asta. Dar gândiți-vă și la bănuții pe care-i primesc, că soacra mea, care lucrează la casă, la un supermarket, ia peste 6.000 de lei pe lună! Aproape dublu în comparație cu cât câștigă un cercetător de elită.
Canibali în pandemie
- Ce rușine!
- Da, nu stăm stăm bine deloc la acest capitol și toate încercările de a discuta cu miniștrii agriculturii - șase la număr, de-a lungul vremii -, să îi fac să înțeleagă că această instituție este vitală, este importantă, că e în discuție cel mai prețios tezaur pe care îl are România - biodiversitatea - au fost sortite eșecului. Plantele acestea, semințele lor pe care le protejăm zi de zi aici sunt practic pâinea noastră de fiecare zi, hrana oamenilor, a animalelor, sunt oxigen, energie, medicamente. Mai bine de 8.000 de medicamente sunt făcute din extracte active din plante. Avem, deci, acest tezaur. România este cotată la nivel european ca țara cu cea mai bogată biodiversitate și totuși suntem dependenți de importuri. De ce? Dacă se închid granițele, dacă apare iar o pandemie, noi nu avem ce să mâncăm, pentru că nu avem un sistem de conservare a resurselor în țară bine pus la punct. Nu avem o strategie de producere de semințe în România, una care să preia resursele din conservare, deci valoroase, să fie multiplicate și să ajungă la fermieri, apoi la populație. Lanțul acesta este întrerupt.
- Așadar în cazul unei pandemii, al unei întrezăriri de sfârșit de lume, românii n-ar fi capabili să supraviețuiască pentru simplul motiv că n-ar mai avea ce să mănânce?
- Am putea s-o facem transformându-ne în canibali! Păi, să luăm pandemia recentă. Dacă nu se creau culoarele acelea verzi - și este meritul unui bun ministru de Externe, Aurescu - ce mâncau românii? Pe unde ar mai fi venit în România semințele de import pe care le aducem an de an, purcelușii, puii, răsadurile din brazdă, pomii, pâinea congelată, vițele? Din păcate, n-am învățat nimic din această experiență, nu ne-am pregătit, nu ne pregătim, nu investim în cercetare. Să nu ne trezim când o fi deja prea târziu…
Despre Costel Vînătoru
Specialist cu mai bine de 38 de ani de experiență în ameliorarea și genetica plantelor de cultură, dr. ing. Costel Vînătoru a parcurs toate gradele profesionale, de la CS III (2003) și CS II (2009) până la CS I (2015). În paralel cu activitatea de cercetare, în anul 1999 a fost admis la cursurile de doctorat din cadrul USAMV București, Facultatea de Horticultură, sub îndrumarea profesorului universitar dr. ing. Corneliu Petrescu, iar în 2006 și-a susținut teza cu titlul „Crearea de hibrizi F1 de tomate timpurii cu plasticitate ecologică și calitate superioară”, obținând titlul de Doctor în Horticultură. În 1996 a pus bazele primului Laborator de Ameliorare și Conservare a Biodiversității în legumicultură din România. Simultan, a coordonat lucrările de aclimatizare și ameliorare pentru 200 de specii noi (Momordica charantia/castravetele amar, Cucumis metuliferus, Momordica cochinchinensis, Lophantus anisatus, Sideritis scardica etc.). A omologat şi brevetat 47 de creații, alte 24 aflându-se în curs de omologare. A elaborat şi publicat 12 cărţi, dintre care 7 de specialitate. În 2010, Costel Vînătoru a fost ales membru asociat al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti, iar doi ani mai târziu a devenit membru corespondent al aceleiaşi instituţii. Întreaga sa cariera profesională a fost dedicată salvării patrimoniului genetic românesc și a semințelor autohtone, misiune materializată prin înființarea în 2019 a Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale, unitate al cărei manager este în prezent.
Avem aici mai mult aur decât are Isărescu în bancă. - Dr. ing. Costel Vînătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău
Dacă apare vreo mare pandemie și se închid granițele, românii nu vor mai avea ce să mănânce! Și asta pentru că nu deținem un sistem de conservare a resurselor, nu avem o strategie de producere a semințelor. Lanțul acesta este rupt. - Dr. ing. Costel Vînătoru
Ce facem în cazul unei noi pandemii? Ne transformăm în canibali! - Dr. ing. Costel Vînătoru
Am plecat la drum cu 5 soiuri de tomate, iar în 40 de ani am ajuns la 4.000. - Dr. ing. Costel Vînătoru
Am strâns semințe și de pe morminte, ori de pe mormanele de gunoi. Țin minte c-am luat din Cimitirul Cernica o frumusețe de Rudbeckia, floare numită popular Roata de foc. - Dr. ing. Costel Vînătoru
40 de ani de activitate și experiență în ameliorarea și genetica plantelor de cultură a acumulat dr. ing. Costel Vînătoru.
N-am mai putut să înscriem în catalogul internațional oficial denumirea de tomată Inimă de bou, pierdută de noi cândva, pentru că acum această etichetă a fost asumată deja de Italia. - Dr. ing. Costel Vînătoru.
Citește pe Antena3.ro
