Nu mai puţin de 1.600 de opere de artă, printre care lucrări semnate de Picasso, Monet sau Gauguin, obiecte de mobilier şi bibelouri ce compun legendara colecţie a cuplului Peggy şi David Rockefeller, vor fi scoase la licitaţie în luna mai, la New York, evenimentul fiind promovat de casa Christie's drept ''vânzarea secolului'', relatează miercuri AFP şi Reuters.
Estimată la circa 600 de milioane de dolari, colecţia moştenitorilor dinastiei miliardarilor americani ar putea să doboare recordul mondial stabilit la Paris, în 2009, în urma vânzării capodoperelor acumulate de Yves Saint Laurent şi Pierre Bergé - colecţia privată a designerului de modă francez şi a partenerului său de viaţă şi de afaceri a fost adjudecată cu 484 de milioane de dolari.
"Vânzarea colecţiei Peggy şi David Rockefeller reprezintă un eveniment important pentru piaţa de artă. În timpul vieţii sale, cuplul, cu un gust foarte rafinat, a reunit o colecţie de referinţă, în acelaşi timp impresionistă, modernă şi clasică', a declarat pentru AFP François De Ricqles, directorul Christie's France.
"Este vorba despre cea mai importantă colecţie privată scoasă la licitaţie. Adunată de-a lungul întregii lor vieţi şi moştenită de generaţiile anterioare, aceasta reflectă pasiunea profundă pentru artă a familiei Rockefeller'', a adăugat De Ricqles.
Veniturile obţinute în urma licitaţie vor fi donate integral unor acţiuni filantropice, inclusiv Universităţii Harvard, parcului Normandie-Maine Regional Natural Park şi unei asociaţii pentru apărarea fermierilor americani.
''Este vorba de peste 500 de milioane de dolari, ceea ce face ca această colecţie să fie cea mai valoroasă scoasă la vânzare din toate timpurile şi totodată cea mai valoroasă licitaţie în scop de binefacere din toate timpurile'', a declarat pentru Reuters TV Jonathan Rendell, adjudecător în cadrul Christie's.
Printre obiectele licitate se numără lucrări de Delacroix, Manet sau Hopper, însă piesa centrală va fi un tablou de Picasso, realizat în 1905, ''Young Girl with a Flower Basket'', deţinut anterior de Gertrude Stein, emblematic pentru perioada albastră. Valoarea sa este estimată la 90-120 de milioane de dolari.
Acest tablou, care nu a părăsit niciodată locuinţa din New York a cuplului Peggy şi David Rockefeller timp de cincizeci de ani, va fi expus la Paris între 16 şi 21 martie, alături de alte zece lucrări, în cadrul unui turneu mondial din Hong Kong până în Los Angeles, cu escală la Londra, Beijing şi Shanghai.
La Christie's Paris vor fi de asemenea expuse picturi de Georges Seurat (''La Rade de Grandcamp'' - 1885, cu o valoare estimată la 20 - 30 de milioane de dolari), Edouard Manet (''Lilas et rose'' - 1882, 10 milioane de dolari) sau Eugene Delacroix (''Tigre jouant avec une tortue'' - 1862, între 5 şi 7 milioane de dolari).
Colecţia Rockefeller include şi opere semnate de Henri Matisse (''Odalisque couchée aux magnolias'', 1923) şi Claude Monet (''Nymphéas en fleur'', 1914), un bronz din China imperială a secolului al XVII-lea estimat la 600.000 de dolari, şi un serviciu din porţelan de Sevres din secolul al XIX-lea care ar putea ajunge la 250.000 de dolari, dar şi numeroase bibelouri cu preţ de pornire de 200 de dolari.
"Într-un final, toate aceste obiecte care ne-au adus multă plăcere atât mie, cât şi lui Peggy, vor fi din nou accesibile lumii, la dispoziţia altor iubitori de artă care, sperăm, vor trăi aceeaşi satisfacţie şi aceeaşi bucurie ca şi noi (...) Când îmbătrâneşti realizezi că nu deţii de fapt lucruri. Nu suntem decât simpli depozitari", mărturisea omul de afaceri David Rockefeller, care a decedat în 2017 la vârsta de 101 de ani. Soţia sa, Peggy, a murit în 1996.