Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce se va întâmpla cu centralele de apartament. Decizia Parlamentului European. Dumitru Chisăliță: "Oamenii trebuie să..."

Ce se va întâmpla cu centralele de apartament. Decizia Parlamentului European. Dumitru Chisăliță: "Oamenii trebuie să..."

de Redacția Jurnalul    |   

Interzicerea centralelor de apartament constituie subiectul unor intense dezbateri la nivelul UE.

Parlamentul European a adoptat, marți, Directiva privind schimbările climatice, care interzice printre altele și centralele termice de apartament până în 2040. Directiva a fost adoptată cu 370 voturi "pentru", 199 împotrivă și 46 abţineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE.

"La momentul de față există diverse discuții la nivel european în cadrul unui regulament care se numește Eco-design, privind construcția unor echipamente și vânzarea unor echipamente care să fie frendly cu mediul, care să fie eficient energetic, care să reducă puternic emisiile de dioxid de carbon.

În cazul acestui regulament care este în discuție, există sau au existat și astfel de propuneri.

Nu există un regulament aprobat în momentul de față la nivelul Uniunii Europene care să interzică în mod expres prezența centralelor pe gaze naturale începând cu anul 2030.

Există recomandări ca fiecare stat să încerce să-și îmbunătățească tehnologia, formele de energie primară pe care le folosește, astfel încât să reducă emisiile de mediu și să reducă dependența de importul de energie, în special de gaze naturale și alte produse. 

Încă o dată, repet, nu există un astfel de element concret în momentul de față.

Deci, din punctul acesta de vedere cred că oamenii trebuie să stea totuși liniștiţi, nu trebuie să se alarmeze pe linia aceasta.

În același timp, ştim că atât la nivelul Europei, cât și în orașe din România, consiliile locale au venit cu o serie de politici energetice prin care interzic introducerea acestor centrale la clădirile noi.

Este vorba de Cluj. Clujul are o astfel de politică, pentru tot ceea ce înseamnă blocuri noi, acolo nu se permite să se monteze centrală de apartament în interiorul apartamentului, ci doar centrală de bloc sau centrală de scară.

Dar cred că modul în care s-a pus această informație este unul care nu este în concordanță cu legislația aprobată în momentul de față, neexistând, cel puțin la momentul de față, acest pericol", a explicat Dumitru Chisăliță, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, la Antena 3 CNN.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri