Jurnalul.ro Cultură Carte Cercul de Bernard Minier, al doilea volum din seria Martin Servaz

Cercul de Bernard Minier, al doilea volum din seria Martin Servaz

de Magdalena Popa Buluc    |   

Bernard Minier, autorul seriei polițiste Martin Servaz, a debutat la 50 de ani, însă a declarat că  scrie “din copilărie, de la vârsta de zece ani, când începusem să citesc și să scriu. Prelungeam poveștile scrise de alții, luam personajele lor și începeam să-mi imaginez tot felul de lucruri în legătură cu ele”. Cititorii din România au avut ocazia să-l întâlnească anul trecut, când a lansat la București romanul său de debut – Înghețat – primul din seria Martin Servaz.  

De curând, Editura Trei a publicat volumul Cercul, pentru care autorul francez a fost recompensat cu Premiul Dora-Suarez 2013 și a primit numeroase elogii din partea criticilor francezi.

Bernard Minier zguduie lumea romanului polițist.” – Le Monde
„Un roman care îți va face inima să bată de spaimă.” – Elle
„Noul policier al lui Minier confirmă din plin extraordinarul său talent.” – Le Figaro Littéraire

În Cercul, confruntarea dintre comandantul Servaz și criminalul în serie Julian Hirtmann se mută la aproape 450 de kilometri distanță, din Saint-Martin-de-Comminges la Marsac, o mică localitate din centrul Franței. Orașul Marsac există în realitate, doar că nu este un oraș universitar, așa cum este descris de Bernard Minier în cel de-al doilea volum al seriei. Însă autorul a declarat că și-a dorit de mult timp să plaseze “o intrigă în mediul universitar, microcosmosul profesorilor și studenților. Acesta a fost punctul de plecare. Cred că mi-a oferit ocazia să vorbesc indirect despre literatură și cărți, iar asta este întotdeauna o bucurie pentru un autor, dar și despre transmiterea cunoștințelor. Sunt autodidact și i-am admirat întotdeauna pe cei care au o erudiție adevărată, cunoștințe solid structurate. Și, fără îndoială, un alt motiv pentru a plasa acțiunea cărții aici a fost în amintirea tatălui meu, René Minier, dispărut în 2001, care a fost profesor peste treizeci de ani”.

Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, Martin Servaz primește un telefon de la o fostă iubită care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă. Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui. Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.

Așa cum am putut observa și în primul volum, și în Cercul Bernard Minier zugrăvește societatea contemporană. Este o formă narativă pe care o alege în mod deliberat, deoarece spune: “nu mă interesează un roman care nu vorbește în același timp despre societatea în care trăim, cu schimbările și pericolele care o amenință. Acest lucru se reflectă în mai multe moduri: activitatea poliției sau a sistemului judiciar, de exemplu. Am întâlnit și am intervievat polițiști de la crimă organizată, am studiat metodele lor. În calitate de cititor, dacă nu simt acest mic fior al realității care curge sub scoarța unui thriller, dacă se abate prea mult de la realitate, dacă la întoarcerea unei pagini nu apar unele întrebări fundamentale despre starea societății noastre, indiferent de talentul și imaginația autorului, sunt dezamăgit. Trebuie să simt acest miros al realității; este un lucru pe care thrillerul nordic l-a făcut, printre altele, excelent: fiind în ton cu vremurile sale, cu societatea, aici și acum”. 

Se pare că a reușit ce și-a propus, pentru că recenziile pozitive vin din toate țările în care romanul a fost tradus.

„Cel de-al doilea roman al lui MinierCercul, îi confirmă statutul de vedetă a noului val francez de literatură crime. O lectură tulburătoare!” – The Times

„Cel puțin la fel de bun ca Înghețat.” – Daily Mail

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulți ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Înghețat (Trei, 2019), care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obținând Prix Polar la Festival de Cognac (2011), Prix „Découverte” Polars Pourpres (2012) și Prix de l’Embouchure (2012). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6.

Cărțile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume.

În prezent, locuiește în Essonne, la sud de Paris.

Subiecte în articol: Bernard Minier
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri