Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Cererea pentru spaţiile logistice este în creştere

Cererea pentru spaţiile logistice este în creştere

de Daniela Ivan    |   
Sectorul logistic a prins din nou viteză după reculul pe care l-a înregistrat în perioada crizei. Până la finalul acestui an vor fi finalizate proiecte logistice şi industriale care totalizează 15.000 de metri pătraţi, iar stocul de spaţii moderne va ajunge la aproximativ două milioane de metri pătraţi.

Cele mai mari proiecte industriale şi de logistică care se vor finaliza anul viitor sunt P3 Logistic Park Bucureşti – 81. 000 metri pătraţi (dezvoltatt de compania P3), Log Center Mogoşoaia – 40.000 metri pătraţi (Immofinanz) şi Tetarom 3 Cluj - 36.000 metri pătraţi (Tetarom). „Înainte de criză, majoritatea investiţiilor erau făcute speculativ, iar odată cu venirea crizei multe parcuri au rămas fără chiriaşi. Acest lucru a determinat dezvoltatorii să fie mai prudenţi şi să construiască, mai degrabă, pe baza unor contracte de preînchiriere şi în mai multe etape, astfel încât să îşi reducă riscul de neocupare”, a declarat Cristina Pop, şefa departamentului Industrial al companiei JLL. Această prudenţă se reflectă şi în gradul scăzut de neocupare care a ajuns sub 5% în Bucureşti şi circa 10% în afara Capitalei. Dezvoltatorul Logistic Park, compania P3, spune că există o cerere puternică de spaţii logistice în Capitală. „ Piaţa dispune de foarte puţine spaţii libere, iar în zona logistică principală, din jurul Capitalei, rata de neocupare este şi mai scăzută. În consecinţă, suntem nerăbdători să livrăm pe piaţă, în această vară, cea mai nouă clădire a noastră”, a declarat Blake Horsley, directorul general al companiei P3 România.

Chiriaşii, în special cei din Bucureşti, sunt companii logistice şi de retail, atât tradiţional, cât şi on-line. În afara Bucureştiului, firmele de producţie au reprezentat jumătate din cererea de spaţii logistice și industriale în 2015
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri