Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Cetatea Rupea ar putea avea 3.000 de ani

Cetatea Rupea ar putea avea 3.000 de ani

de Diana Scarlat    |   

Una dintre cetățile țărănești ale Transilvaniei ar putea deveni loc de pelerinaj pentru arheologii din întreaga lume și pentru căutătorii de secrete milenare, dacă se va adeveri că vechimea ei este mult mai mare decât se știa. Câteva obiecte găsite de arheologi la Cetatea Rupea sunt analizate de cercetătorii de la Târgu Mureș, pentru a se stabili vechimea reală a acestui edificiu. Descoperirile făcute recent au indicat că cetatea ar putea data din mileniul întâi înainte de Hristos.

Ignorată foarte mulți ani, Cetatea Rupea ar putea deveni în curând unul dintre cele mai importante obiective turistice din România și chiar din sud-estul Europei, dacă cercetările care se fac în această perioadă vor dovedi că vechimea ei este de trei milenii. Cetatea a fost redată circuitului turistic de doi ani, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, cu ajutorul unui proiect finanțat din fonduri europene. „Deocamdată nu avem confirmarea vechimii, dar cercetătorii care au venit aici au tras concluzia că sunt semne care atestă prezența acestei cetăți aici cu un mileniu înainte de era noastră. În câteva luni vom avea rezultatele, care se fac acum, la Târgu Mureș”, a explicat, pentru Jurnalul, primarul orașului Rupea, Nicolae Liviu Bărdaș.

 

Biserica Evanghelică își va recăpăta strălucirea

 

Localitatea Rupea atrage din ce în ce mai mulți vizitatori, după redeschiderea cetății, iar în curând ar putea fi redată circuitului turistic și biserica evanghelică din localitate, un monument unic, prin arhitectură și istoria pe care o ascunde. Biserica fortificată este pe lista monumentelor din Repertoriul Arheologic Național, ca un ansamblu de monumente istorice, format din Biserica evanghelică (cod LMI BV-II-m-A-11774.01) și zidul de incintă cu turn-clopotniță (cod LMI BV-II-m-A-11774.02). Biserica este renumită și prin orga ce a fost construită la începutul secolului al XIX-lea de Johann Thois, din care s-au păstrat numai bufetul și o parte din tuburi, însă restul se află în proces de restaurare, la Brașov, urmând să se întoarcă, în curând, la Rupea. Biserica evanghelică a găzduit, chiar și în starea de degradare în care este astăzi, concerte de muzică clasică, iar peste puțin timp ar putea deveni și aceasta una dintre principalele atracții ale Transilvaniei.

 

Circuite pe urmele istoriei medievale

 

Zona Rupea este înconjurată de cetăți medievale și biserici fortificate, care deja sunt prinse în circuite turistice ce atrag foarte mulți vizitatori, din țară și din străinătate. Sighișoara a fost, mult timp, principalul punct de atracție, fiind și cea mai mare dintre cetățile țărănești, încă locuită. Dar și Cetatea Râșnov a înregistrat, în ultimii ani, un număr record de turiști, mai ales după ce în zonă au fost amenajate noi obiective, precum Dino Parc sau Peștera Valea Cetății. Feldioara a fost recent scoasă din anonimat, după ce a fost renovată, iar astăzi este deja luată cu asalt de turiști, iar în curând, circuitul cetăților se va îmbogăți cu Saschiz, ale cărei ruine deja atrag mii de vizitatori, în fiecare an.

 

Am vrut să fiu sigur că putem promova cât mai bine Rupea, care are un potențial turistic uriaș, iar atunci când ne-am apucat să facem materialele pentru site, m-am urcat chiar eu în mașină și am parcurs circuitele ce se pot face în această zonă, pentru a da informații actualizate, cât mai clare și cât mai utile pentru vizitatori.

Nicolae Liviu Bărdaș, primarul orașului Rupea

Centrul de Vizitare Piatra Craiului

Una dintre cele mai noi atracții turistice ale județului Brașov este Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului, de la Zărneşti. Construit și utilat cu ajutorul unui proiect finanțat din fonduri europene, centrul este cel mai mare de acest fel, din țară, dar și cel mai modern, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generație, astfel încât să li se poată explica vizitatorilor de toate vârstele ce pot vedea în rezervația naturală. Copiii sunt cu adevărat încântați de vizitele la acest centru unde pot învăța jucându-se. De la fenomenele carstice, până la interacțiunea cu fauna și flora din parcul natural, totul este reprodus aici prin machete care oferă detalii despre parc. Principala atracție este lada cu nisip – un dispozitiv care-i ajută pe copii să înțeleagă semnificația culorilor de pe hărți, cu ajutorul unui aparat care colorează nisipul, în funcție de nivelul la care se ridică acesta, în timp ce este mutat dintr-o parte în alta. Tot aici, cu ajutorul dispozitivelor touch screen, vizitatorii pot vedea peisaje din Piatra Craiului şi pot afla toate informaţiile necesare despre flora şi animalele sălbatice care trăiesc aici, dar şi despre rocile care alcătuiesc masivul. Pot face de asemenea un tur virtual al traseelor turistice. Totul cu o simplă mişcare a mâinii. În centrul de vizitare a fost amenajată şi o stână artificială, ca vizitatorii să vadă cum arată pe interior, dar şi o peşteră artificială unde sunt lilieci şi alte insecte care trăiesc în acest mediu. 

 

Subiecte în articol: Cetatea Rupea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri