Jurnalul.ro Ştiri Social CFR anunț important:Trenurile vor circula cu o viteză redusă cu 20-30 de kilometri/oră față de viteza normală din cauza caniculei

CFR anunț important:Trenurile vor circula cu o viteză redusă cu 20-30 de kilometri/oră față de viteza normală din cauza caniculei

Viteza de circulaţie a trenurilor ar putea fi redusă cu 20-30 de kilometri/oră faţă de viteza normală pe unele tronsoane, începând de marţi şi până la finele săptămânii, din cauza temperaturilor ridicate prognozate, informează CFR SA, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES."CFR SA vă informează că, începând de astăzi, 1 august 2017, şi până la sfârşitul săptămânii, când sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 37 şi 39 de grade în aer în majoritatea regiunilor, conform informărilor transmise de ANM, s-au luat măsuri speciale pentru desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă. Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de Cod galben şi Cod portocaliu, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar, în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 de grade, pe tronsoanele unde situaţia o impune se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menţionăm faptul că aceste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situaţii speciale", conform comunicatului CFR.

De asemenea, CFR SA avizează permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce tronsoane se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze pasagerii din trenurile aflate deja în circulaţie sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condiţiile de trafic.

Măsurile speciale care se iau pentru siguranţa traficului feroviar în perioade caniculare vizează revizii suplimentare pe reţea în regiunile aflate sub atenţionare de temperaturi ridicate, însoţirea trenurilor cu personal de specialitate, în vederea identificării potenţialelor pericole, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală pe anumite intervale de staţii şi avizarea permanentă a operatorilor de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) şi transmiterea operativă a intervalelor de staţii unde trebuie să reducă viteza de circulaţie.

Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA este compania care administrează infrastructura feroviară publică.

Subiecte în articol: cfr vitza redusă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri