CFR Călători a decis anularea a 81 de trenuri de călători, din care 79 pentru ziua de duminică şi două pentru luni, potrivit datelor postate pe site-ul companiei la ora 15:00.
Numărul trenurilor anulate a crescut faţă de duminică dimineaţă, când fuseseră anunţate doar 48 de trenuri anulate.
Potrivit sursei citate, circulaţia feroviară este adaptată condiţiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a patru regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa.
"Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare. În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa şi retur este asigurată cu mai multe trenuri", preciza compania duminică dimineaţă.
CFR Călători mai precizează că în zonele unde va fi necesar pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ger valabilă la nivelul întregii ţări în următoarele trei zile şi au prelungit până duminică noapte la ora 22:00 atenţionarea Cod galben de viscol valabilă pentru 22 de judeţe.
Sursa - AGERPRES