Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție dacă plecați din țară: Ce trenuri internaționale au programul modificat din cauza lucrărilor din Ungaria

Atenție dacă plecați din țară: Ce trenuri internaționale au programul modificat din cauza lucrărilor din Ungaria

de Redacția Jurnalul    |   

CFR călători anunță modificări temporare la unele trenuri internaționale, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria. Ce trenuri vor fi afectate de modificări.

CFR Călători a anunțat, luni, modificări temporare în circulația trenurilor internaționale, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din Ungaria.

Lucrările se vor realiza pe secțiile Budapesta – Szolnok – Lőkösháza și Budapesta – Szolnok – Debrecen. Perioada lucrărilor va fi 30 august – 3 noiembrie 2026.

Trenurile internaționale IR 73 Budapesta Keleti – București Nord, IR 75 Budapesta Keleti – Cluj Napoca, IR 79 Budapesta Keleti – București Nord, IR 371 Budapesta Keleti – Arad, IR 375 Budapesta Keleti – Arad, IR 377 Budapesta Keleti – Timișoara Nord, IR 379 Budapesta Keleti – Arad și IR 473 Budapesta Keleti – București Nord vor pleca din stația Budapesta Keleti cu 5 minute mai devreme față de graficul de circulație din mersul trenurilor.

CFR călători recomandă pasagerilor să verifice din timp programul actualizat al trenurilor, pentru a evita eventuale inconveniente.

De asemenea, informații actualizate privind traficul feroviar pe rețeaua MÁV pot fi consultate accesând site-ul mavcsoport.hu.

Citește și: CFR Călători, o nouă problemă: Trenul internațional Budapesta – București s-a defectat și a rămas blocat în câmp!

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: CFR calatori trenuri Ungaria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri