Jurnalul.ro Ştiri Externe Charles îi va succeda reginei Elisabeta a II-a la şefia Commonwealth-ului

Charles îi va succeda reginei Elisabeta a II-a la şefia Commonwealth-ului

Şefii de guverne din Commonwealth au căzut de acord vineri ca prinţul Charles să îi succeadă mamei sale, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la conducerea Commonwealth-ului, relatează mass-media britanice, relatează AFP. 

Regina Elisabeta a II-a, care va împlini sâmbătă 92 de ani, şi-a exprimat joi dorinţa ca fiul ei Charles să îi succeadă la conducerea organizaţiei, o funcţie care nu este ereditară şi care are caracter simbolic. 

'Este dorinţa mea sinceră ca Commonwealth-ul să continue să ofere stabilitate şi continuitate pentru generaţiile viitoare şi să decidă ca, la un moment dat, Prinţul de Wales să ducă mai departe munca importantă începută de tatăl meu în 1949', a declarat joi suverana, la deschiderea oficială a întâlnirii şefilor de guverne din Commonwealth

Reuniţi până vineri seara, liderii Commonwealth-ului, care grupează 53 de state foste colonii britanice, au acceptat cererea suveranei, în timpul discuţiilor desfăşurate la Castelul Windsor, au informat BBC şi Sky news. 

Regina Elisabeta a II-a a fost proclamată şeful Commonwealth-ului la încoronarea sa în 1952, după moartea tatălui său, regele George al VI-lea. 

Mai mulţi oficiali şi-au exprimat deja susţinerea pentru prinţul Charles, între care premierul britanic Theresa May şi omologul ei canadian Justin Trudeau. 

Cu toate acestea, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, de opoziţie, a susţinut că şefia Commonwealth-ului ar trebui să revină prin rotaţie statelor membre.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri